poate fi considerat primul întemeietor al Mânastirii de la Sâmbata de Sus. Sfântul martir Constantin Brâncoveanu, domnitor în Tara Româneasca între 1688-1714, este unul din marii domnitori ai românilor, ramas in amintirea tuturor generatiilor ca: Brâncoveanu Constantin Boier vechi si domn crestin. Asa 1-a cântat poporul în balada, cinstindu-i neamul de vita veche si faptul ca s-a aratat în toata viata lui, pâna la moarte, a fi bun crestin, cu credinta si cu fapta. S-a nascut în localitatea Brâncoveni din partile Romanatiului si a avut printre stramosii dupa tata, pe Matei Basarab (domn, 1632-1654), ctitor de biserici si mânastiri, iar dupa mama era nepot al domnitorului Serban Contacuzino. Din pruncie ramânând fara tata, a fost crescut în frica lui Dumnezeu de mama sa Stanca si de unchiul sau, învatatul stolnic Constantin Cantacuzino. Acestia i-au dat o buna educatie religioasa, iar stolnicul i-a fost îndrumator bun în dobândirea unei culturi cum putini o puteau avea în vremea aceea. La moartea voievodului Serban Cantacuzino, în 29 de zile ale lunii octombrie 1688, boierii si toti dregatorii tarii 1-au rugat pe Constantin Brâncoveanu sa primeasca domnia. Au trebuit sa staruiasca mult, pentru ca Brâncoveanu spunea într-una ca-i este de ajuns ceea ce i-a dat Dumnezeu, si nu mai voieste nici o marire lumeasca. Numai când i-au spus ca este vrerea Tarii, ca el s-o apere de dusmani, sa-i apere credinta si sa-i asigure linistea si pacea, atunci a primit. A fost uns domn de catre Mitropolitul Tarii Românesti Teodosie.

Cel dintâi lucru pe care l-a facut, a fost sa continue tiparirea Bibliei de la Bucuresti (1688), prima Biblie completa în româneste, în cea mai frumoasa limba româneasca pe întelesul tuturor românilor din Tara Româneasca ,din Dobrogea, din Oltenia, din Moldova, din Banat si din Ardeal, Crisana si Maramures. Pâna în zilele noastre oricine o poate citi si întelege si, în cea mai mare parte, traducatorii mai noi au mentinut limba ca un fagure de miere, cu miros de buna mireasma duhovniceasca si cu grai de vechi cazanii, a Bibliei de la Bucuresti. Binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu si-a rânduit domnia cu multa întelepciune, asa încât pe pamântul tarii, în toata domnia lui de 25 de ani, Tara n-a cunoscut razboi, desi era înconjurata de trei imperii care o dusmaneau: cel rusesc, cel turcesc si cel austriac. Cu mult tact a stiut sa apere Tara de toti si, în felul acesta, au înflorit in Tara credinta, prin ridicarea de multe lacasuri de închinaciune, si cultura, prin tiparirea de multe carti, mai ales religioase. De la dânsul au ramas palate frumoase în "stil brâncovenesc" la Mogosoaia, la Buzau la episcopie, la Mânastirea Sâmbata, acestea doua din urma restaurate în vremea noastra de mitropolitul Antonie al Ardealului, fost înainte episcop al Buzaului. Constantin Brâncoveanu a fost Contemporan cu Sfântul Mitropolit Martir Antim Ivireanul, mare predicator si întemeietor de tipografii.Precum Binecredinciosul voievod Stefan cel Mare si Sfânt în Moldova, tot asa si binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu a zidit multe biserici si mânastiri frumoase spre slava lui Dumnezeu, atât în Tara Româneasca, precum si în Transilvania pe care el o stia si o voia româneasca, desi era sub stapânire straina. Astfel sunt: mânastirea Hurezi din Oltenia, mânastirea de la Sâmbata de Sus, din partile Fagarasilor ,O biserica din Fagaras, o biserica în Râmnicul Sarat si biserica Sf. Gheorghe din Bucuresti. Alte biserici a zidit la Brâncoveni, Surpatele, Viforâta s.a. A trimis carti de cult tiparite la Bucuresti sau la Snagov, si tipografi si tipografii în partile Arabiei, Siriei si Caucazului. A ajutat cu bani, odoare bisericesti, vesminte si alte bunuri materiale Mânastirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai si Patriarhiile si Mânastirile din Orient, din Grecia, si de la Muntele Athos, cazute în vremea aceea, sub stapânire turceasca.

A aparat Ortodoxia ardeleana, scotându-l din închisoare pe sfântul mitropolit Sava Brancovici, închis pentru ca n-a vrut sa treaca la calvinism. A dat mosia Merisanilor, mitropolitului Atanasie al Ardealului, ca sa nu se lase ispitit de daruri catolice si sa paraseasca Ortodoxia, ceea ce acesta n-a înteles si a trecut totusi la uniatism, desi jurase credinta si voievodului si Mitropolitului Teodosie din Tara Româneasca de care fusese hirotonit. Dar iata ca vechii lui dusmani, turcii, s-au suparat pe el ca nu li se supunea si, scrie cronicarul: "Se întâmpla deci ca, în Saptamâna Patimilor, în anul de la Hristos 1714, a trimis sultanul turcilor Ahmed al II-lea, multime de ostasi de 1-au luat pe Constantin Voda cu fiii si ginerii sai si, în jalea tuturor locuitorilor orasului Bucuresti, 1-au dus la Înalta Poarta, la Constantinopol. Aici crestinul voievod si fiul sau cel mare au fost chinuiti cumplit de catre necredinciosi vreme de patru luni, fiind supusi la amarnice suferinte". În cele din urma au fost arestati toti copiii lui Constantin Brâncoveanu si sfetnicul sau Ianache, si închisi la Edicule, închisoarea celor 7 turnuri din Constantinopol. Toti au fost condamnati la moarte, ca sa nu mai ramâna parte barbateasca din neamul domnitorului. Li s-a propus sa treaca la mahomedanism ,ca sa-si salveze vietile, caci asa era legea lor turceasca: daca un crestin condamnat la moarte primea sa treaca la mahomedanism, era iertat de condamnare. Traditia ne spune ca cel mai mic dintre copii, Matei, înfricosat, ar fi fost ispitit sa se turceasca. - Fiul meu drag, i-a spus Constantin Brâncoveanu, nu vei putea trai cu rusinea de a-ti fi tradat si credinta si neamul! La ce bun sa-ti salvezi o astfel de viata? - Iarta-ma tata, a zis copilul, si s-a dus cel dintâi spre butucul pe care si-a pus capul, iar calaul i i-a taiat. Au urmat la taiere ceilalti copii ,Radu, Stefan si Constantin si Ianache sfetnicul, ultimul fiind taiat capul domnitorului, lasat ultimul anume ca sa vada si sa sufere întreaga groaza a uciderii celor dragi ai sai. Toti au murit, pentru ca n-au acceptat sa se lepede de credinta lor ortodoxa. Asa au devenit martiri ai lui Hristos si. sfinti. Daca s-ar fi lepadat de Hristos si de credinta ortodoxa, toti s-ar fi salvat si, poate, Brâncoveanu si-ar fi recapatat si tronul. Acestea s-au petrecut in ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, 15 august 1714, în ziua în care domnitorul împlinea 60 de ani, iar doamna Marica ar fi trebuit sa-si serbeze ziua numelui. Necredinciosii au aruncat trupurile martirilor în mare. Crestinii din Constantinopol, rugati de Doamna Marica, le-au pescuit trupurile si le-au îngropat în insula Halki din Marea Marmara, în Biserica mânastirii Maicii Domnului. Doamna Marica a adus pe ascuns corpul domnitorului la Bucuresti si 1-a înmormântat în biserica Sf. Gheorghe, ctitoria sa, însemnând locul pe candela de argint de deasupra mormântului. Pe piatra de deasupra mormântului n-a scris nimic, pentru ca turcii sa nu afle si sa profaneze mormântul. Candela arde si astazi acolo, luminând amintirea Voievodului martir Constantin Brâncoveanu ,a fiilor sai martiri Constantin, Stefan, Radu si Matei si a sfetnicului martir Ianache.
Î.P.S.Dr. ANTONIE PLAMADEALA Mitropolitul Ardealului

Istoria Mânastirii Brâncoveanu începe din secolul al XVII-lea. În anul 1654 satul si mosia din Sâmbata de Sus au intrat în stapânirea lui Preda Brâncoveanu, boier de loc din sudul Carpatilor, care a construit o bisericuta din lemn pe valea râului. Pe locul acesteia, în jurul anului 1696, primul ctitor, domnitorul Constantin Brâncoveanu, domn al Tarii Românesti între anii 1688-1714, a zidit în piatra o mânastire. Dupa decapitarea domnitorului Constantin Brâncoveanu de catre turci, în anul 1714, Curtea din Viena a tinut seama mai întâi de mostenitoare, doamna Marica, sotia acestuia, si apoi de faptul ca mai ramasese în viata un nepot al domnitorului. În 1785, profitând de împrejurare, Viena, la cererea administratiei catolice, a trimis pe generalul Preiss, care a darâmat mânastirea brâncovenilor. Chiliile au fost distruse complet, iar biserica a fost adusa în stare de ruina.