În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea celui între sfinti parintelui nostru Sofronie, patriarhul Ierusalimului.
Acest preamare luminator al Bisericii era de fel din tara Feniciei celei încununate cu muntii Libanului, din cetatea Damascului si se tragea din parinti deopotriva de evlaviosi. Tatal lui se chema Plinthas, iar mama lui Mira. Îmbinând istetimea pe care o avea de la nastere cu râvna deosebita la învatatura, a ajuns stapân pe toate cunostintele pe care le putea cineva dobândi în vremea aceea. Si înca de pe când se gasea în Damasc a deprins toata virtutea care pe atunci se izbutea numai în pustiu. Mai târziu s-a dus la Mânastirea marelui Teodosie, unde aflând ragaz si traind în liniste alaturea de Dumnezeu si-a întarit mintea si inima cu citirea dumnezeiestilor Scripturi, robindu-si tot cugetul întru ascultarea lui Hristos. Dorind însa dupa si mai multa învatatura si dupa o viata si mai curata, a pornit dupa trecere de mai multa vreme la Alexandria si gasind acolo un barbat deosebit de vrednic, pe nume Ioan, care era plin de toata întelepciunea si priceperea, a ramas la el si a locuit împreuna cu el sub acelasi cort si sub acelasi acoperamânt, ducând acelasi fel de viata si având acelasi gând, împartasindu-se din cunostintele aceluia si împartasindu-i la rândul sau pe ale sale. Îmbolnavindu-se aici de o grea boala de ochi, a fost vindecat de catre sfintii Chir si Ioan, carora, drept plata a vindecarii, le-a cerut îngaduinta sa treaca în scris minunile savârsite de ei în fiecare zi. Si într-adevar le-a trecut pe toate în scris.
Mai târziu, datorita vietii lui înalte, a ajuns episcop al Ierusalimului. Când sfânta cetate Ierusalim a cazut în mâinile persilor, el s-a dus la Alexandria, la marele Ioan cel milostiv, care pastorea pe atunci în scaunul apostolic de acolo. La savârsirea din viata a acestuia, gasindu-se deci la Alexandria, într-un cuvânt de lauda el a aratat toata comoara cea nesfârsita de milostivire si înaltimea vietii sfântului Ioan cel milostiv, deplângându-l si el îndeajuns de mult.
Dupa ce s-a întors iarasi în sfânta cetate, nici nu se poate spune cu câta grija si truda a pastorit Biserica ce-i fusese încredintata: el nu a dat câtusi de putin somn ochilor lui si atipire pleoapelor lui. Si lupta lui nu era numai împotriva demonilor, ci si împotriva ereticilor, pe care combatându-i cu dovezi din Scriptura si cu predaniile Parintilor, ca si cu învataturile lui proprii, îi punea pe fuga. El a lasat Bisericii multe scrieri vrednice de cuvânt si de pomenire, în care învata pe credinciosi trairea cea dreapta si vietuirea dupa voia lui Dumnezeu. Printre aceste scrieri este si aceea despre Maria Egipteanca, cea deopotriva cu îngerii printre femei, care a savârsit în pustiu lupte mai presus de puterile omenesti. Astfel traind viata buna si bineplacuta lui Dumnezeu, învatând si pe altii si slujind ca o adevarata gura a lui Hristos, pastorind cu cuviinta turma încredintata lui, dupa trei ani s-a mutat în pace la Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea preacuviosului parintelui nostru Pion, preotul sfintei Biserici din Smirna.
Acesta a fost preot al sfintei Biserici din Smirna si a trait pe vremea lui Deciu împaratul. Pentru credinta lui a fost prins împreuna cu mai multi altii si a fost dus mai întâi la Polemon, slujitorul zeilor pagâni, înaintea caruia a grait cu curaj despre religie, cu marturii din Scriptura si din istorie, încredintându-l despre cele viitoare din cele ce s-au întâmplat si ca Dumnezeu va lamuri prin foc faptele oamenilor. Ca dovada el a adus picaturile de foc cu care Dumnezeu a transformat în cenusa Sodoma si tâsnirile focului din pamânt care se vad prin multe locuri.
Dupa aceasta sfântul a fost dus la Elpidiu, un alt dregator de aceeasi treapta cu slujitorul zeilor pagâni, si în cele din urma la proconsulul Cvintilian, din porunca caruia a primit moartea muceniceasca prin foc.
Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Gheorghe, purtatorul de Dumnezeu si facatorul de minuni, cel de curând aratat.
Acesta parasindu-si sotia, copiii si rudele, a ales mai degraba calea cea strâmta. Si luând asupra-si jugul lui Hristos cel preausor, strabatea orase si tinuturi si chiar si pustiul, lipsit fiind de toate, îndurerat si suferind. Deci, facându-i-se cunoscut de la Dumnezeu sfârsitul, a venit la Constantinopol. Si ajungând la biserica sfântului Ioan Teologul, cea din Dupion, si-a aflat aici odihna în Domnul, ramânând acolo timp de sapte zile. Când au venit cei ce aveau sa-l îngroape si au vazut fierul nespus de greu care îi acoperea trupul si tot trupul strâns în acest fier, au strigat: "Doamne miluieste". Deci a fost pus într-o racla facuta din marmura, în acea biserica, revarsând multe minuni de vindecari celor ce alearga la aceasta racla cu credinta. Dintre cei care s-au bucurat de purtarea lui de grija, multi mai vestesc si astazi tuturor minunile pe care le-a facut lor sfântul.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Trofim si Talu, care au patimit în Laodiceea.
În zilele împaratilor Diocletian si Maximian, pe când în Laodiceea era guvernator Asclipiu, s-a pornit o mare prigoana împotriva crestinilor. Si fiind prinsi sfintii mucenici Trofim si Talu, au fost loviti cu pietre timp îndelungat, dar Dumnezeu pazindu-i au ramas neatinsi. Vazând acest lucru dregatorul si cei ce erau împreuna cu el si rusinându-se, i-au lasat câtava vreme sa traiasca nechinuiti. Fiind însa pârâti din nou, au fost adusi la judecata; aici, marturisind cu îndrazneala, înaintea tuturor, ca Hristos este Dumnezeu adevarat si luând în derâdere idolii pagânilor si mustrând pe tirani, i-au pornit spre mânie. Pentru aceasta, spânzurându-i pe lemne, dupa ce i-au dezbracat cu totul, au pus de le-au strujit adânc trupurile. Dar sfintii, pe de o parte rugându-se lui Dumnezeu, iar pe de alta defaimând pe zeii elinesti, au umplut de mânie pe dregator. Deci acesta hotarându-se sa sfârseasca cu ei, a poruncit sa-i rastigneasca pe cruce.
Fiind dusi deci catre locul unde urma sa fie rastigniti, multime multa de popor venea dupa ei. Si în timp ce erau rastigniti se rugau si graiau poporului cele ziditoare de suflet. Iar multimea se grabea sa se atinga de sfintele trupuri ale sfintilor, unii adunând din picaturile lor de sânge, altii vreun stergar, altii vreun obiect de metal care se gasea asupra lor, altii, în sfârsit, vreun alt lucru; pe acestia binecuvântându-i si facându-le urari de bine, si-au dat sfintele lor suflete lui Dumnezeu. Unii dintre credinciosi luând ramasitele pamântesti ale sfintilor si ungându-le cu miruri si înfasurându-le în giulgiuri, le-au asezat în biserica. Si venind pe acolo si femeia lui Asclipiu si simtind balsamul care iesea din racla sfintilor mucenici, a asternut deasupra raclei o îmbracaminte de foarte mare pret. La câtava vreme dupa aceasta Zosim si Artemiu, doi barbati evlaviosi si credinciosi, care erau din aceeasi cetate cu sfintii, luând cu ei racla cu moastele cele sfinte, au dus-o în cetatea lor, Strotonichi, ca la o mila departare, si au asezat-o într-un mormânt sapat într-o stânca.
Tot în aceasta zi, pomenirea aducerii moastelor sfântului mucenic Epimah, în Constantinopol.
Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.