POMENIREA SFÂNTULUI MACARIE

Mânăstirea Brâncoveanu

19 ianuarie 1996

Astăzi este ziua de pomenire a unui fericit cu numele „Fericit”. Este ziua de pomenire a Sfântului Macarie. „Macarie” în limba greacă înseamnă „Fericit”. Sfântul Macarie a fost fericit în această viaţă slujind lui Dumnezeu, şi este fericit în viaţa de dincolo, ca unul care este la Dumnezeu. Îl cinstim ca pe cineva primit de Dumnezeu, fericit de Dumnezeu, fericit prin Dumnezeu.

 Când pomenim un fericit cu nume de „Fericit”, este firesc să ne întrebăm cum am putea fi şi noi fericiţi. Dacă am sluji Mântuitorului nostru Iisus Hristos împlinind cele pentru care Domnul Hristos îi fericeşte pe oameni, am putea să fim fericiţi şi să avem nume de fericiţi.

Cele nouă fericiri cuprinse în Sfânta Evanghelie de la Matei, Capitolul V, pe care le auzim la fiecare Sfântă Liturghie, sunt un urcuş spre bucurie, un urcuş spre fericire:

„Fericiţi cei săraci cu duhul”. Pentru smerenia lor, pentru lipsa lor de îndestulare, în înţelesul că nu se mulţumesc cu puţin, ci vor totdeauna să facă mai mult şi mai mult, Domnul Hristos îi fericeşte şi le spune că „a lor va fi împărăţia cerurilor”.

Îi fericeşte Domnul nostru Iisus Hristos pe „cei ce plâng”, ca pe unii care vor fi mângâiaţi. Domnul Hristos nu vrea să fim în plângere, ci vrea să fim în bucurie: „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri” – a zis El după cele nouă fericiri, făgăduind fericirea din mângâiere celor care au întristare în lumea aceasta.

Îi fericeşte Domnul Hristos pe cei blânzi, spunându-le că ei „vor moşteni pământul”; dacă Domnul Hristos îi fericeşte pe „cei blânzi”, înseamnă că toţi trebuie să ne străduim să fim blânzi.

Îi fericeşte Domnul Hristos pe „cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate”, adică pe cei care simt trebuinţa de a fi drepţi, pe cei care caută toată dreptatea („Să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15) cum a zis Domnul Hristos la botezul Său). Dreptatea aceasta trebuie să fie o necesitate a sufletului omenesc; dacă nu este o necesitate, înseamnă că nici nu o căutăm.

Fericiţi sunt cei milostivi, că „aceia se vor milui”. Îi fericeşte Domnul Hristos pe cei blânzi, pe cei milostivi, pe cei binevoitori, pe cei înţelegători cu lipsurile oamenilor, pe cei care adaugă ceva celor ce nu au (există şi o milostivire sufletească şi, dacă nu o ai, nu ai nici lucruri de dat).

Îi fericeşte Domnul Hristos pe „cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Grija noastră, ca unii care vrem să-L vedem pe Dumnezeu, este aceea de a ne curăţi inima, de a înlătura din inima noastră toate lucrurile pe care nu le binecuvi-tează Dumnezeu.

Îi fericeşte Domnul Hristos pe „făcătorii de pace”, care se vor chema „fiii lui Dumnezeu”; aşadar şi noi trebuie să fim doritori de a înmulţi binele, de a înmulţi pacea între oameni.

Îi fericeşte Domnul Hristos pe cei „prigoniţi pentru drep-tate”, adică pe cei care sunt statornici în dreptate, care se silesc pentru dreptate şi atunci când au împotriviri, care nu caută dreptatea cu comoditate, ci caută dreptatea cu silinţă („Împărăţia lui Dumnezeu se ia cu năvală” - Matei  11, 12).

 Îi fericeşte Domnul Hristos pe cei care, statornici fiind în bine, pot suporta să fie batjocoriţi de oameni fără a se clinti din bine, pot să sufere orice cuvânt rău (minciună, neadevăr)  spus împotriva lor. Pe aceştia Domnul Hristos îi îndeamnă la bucurie: „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri”. Este sigur că Sfântul Macarie, cel cu nume de „Fericit”, a fost lucrătorul acestor bunuri sufleteşti care aduc fericirea.

L-a fericit Domnul Hristos pe Apostolul Toma, care a vrut să se încredinţeze de Învierea Mântuitorului, Care a spus cu prilejul acesta: „Fericiţi sunt cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20, 29). Deci sunt fericiţi cei ce cred, pentru că dacă nu crezi, nu te sileşti prin credinţă pentru cele pe care le aduce credinţa.

L-a fericit Domnul Hristos pe Sfântul Apostol Petru, care a făcut mărturisirea: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16), după care Domnul Hristos a zis: „Fericit eşti Simone, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri”. Dumnezeu Însuşi i-a descoperit adevărul că Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu Celui viu!

A fericit Domnul Hristos pe ucenicii Săi, pe ascultătorii Săi, când a zis: „Fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. Căci adevărat grăiesc vouă că mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce priviţi voi, şi n-au văzut, şi să audă cele ce auziţi voi, şi n-au auzit” (Matei 13, 16-17).

A fericit Domnul Hristos pe Maica Sa preasfântă şi pe cei care cunosc cuvântul Evangheliei şi se silesc pentru păzirea lui: când o femeie a ridicat glasul din popor şi a zis „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt”, Domnul Hristos a răspuns „adevărat”, deci a fericit pe Maica Domnului, şi a adăugat: „Fericiţi sunt şi cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc” (Luca 11, 28).

Şi, în sfârşit, a mai avut Domnul Hristos un cuvânt rămas în Sfânta Evanghelie: „Fericit este acela care nu se va sminti întru Mine” (Matei 11, 6) adică acela care are siguranţa adevărului că Domnul Hristos este Mântuitorul nostru.

Pe toate acestea sigur le-a împlinit Sfântul Macarie, cel  cu nume de „Fericit”, şi de aceea este fericit.

Cred că vă mai aduceţi aminte că v-am spus eu o cale spre fericire; anume, o cale care începe cu credinţa în Dumnezeu: cel care vrea să fie fericit trebuie neapărat să fie credincios, pentru că fericirea o dă Dumnezeu. Am zis că în limba greacă „credincios în Dumnezeu” se numeşte „Teopist”. Cine are credinţă în Dumnezeu, se sileşte să împlinească voia lui Dumnezeu, se supune lui Dumnezeu şi devine „rob al lui Dumnezeu”, adică „Teodul”. Cel care împlineşte poruncile lui Dumnezeu, pe măsură ce le împlineşte, Îl cunoaşte pe Dumnezeu şi devine „Teognost”. Cine-L cunoaşte pe Dumnezeu, acela Îl iubeşte pe Dumnezeu pe măsura cunoaşterii Lui, şi devine „Teofil”. Şi cine este „iubitor de Dumnezeu”, pentru că aceasta înseamnă „Teofil”, sigur este fericit, pentru că iubirea aduce totdeauna fericire. Şi acela este „Macarie”.

Pentru că astăzi este pomenit Sfântul Macarie, pe lângă cele ce vi le-am spus, vreau să mai adaug şi faptul că în alcătuirea numită tropar avem prilejul să vorbim cu Sfântul Macarie şi să zicem: „Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, de Dumnezeu purtătorule părintele nostru Macarie. Cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereştile daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Mărire Celui ce ţi-a dat ţie putere, mărire Celui ce te-a încununat pe tine, mărire Celui ce lucrează prin tine, tuturor, tămăduiri”. Vorbim cu Sfântul Macarie şi spu-nem despre el că este locuitor pustiului. Noi nu suntem în pustiu, dar putem să fim într-un pustiu gândit. Sfântul Andrei al Cezareei spune, în Comentariul la Apocalipsa, că „unii se retrag în pustia simţită, alţii se retrag în pustia gândită, iar alţii sunt vitejii care se prezintă cu credinţa lor oriunde şi oricând”. Sfântul Macarie a fost în pustia simţită, a fost locuitor al pustiului. Zicem despre el mai departe că este „înger în trup”, adică purtând trup, a trăit în lumea aceasta ca un înger: cu gân-dul la Dumnezeu, slăvindu-L pe Dumnezeu.

Sfântul Macarie a avut şi puterea de vindecător, a fost şi „de minuni făcător”; acestea le-a primit de la Dumnezeu prin post, prin priveghere şi prin rugăciune: „Cu postul, cu priveghe-rea şi cu rugăciunea, cereştile daruri luând”. A primit daruri de la Dumnezeu şi de aceea a vindecat pe cei bolnavi, a vindecat sufletele celor ce aleargă la Dumnezeu. Pentru toate acestea aducem mărire lui Dumnezeu şi zicem: „Mărire Celui ce ţi-a dat ţie putere (pentru că nu din putere omenească a avut el darul acesta), mărire Celui ce te-a încununat pe tine (Dumnezeu l-a încununat pe Sfântul Macarie pentru viaţa lui cinstită), mărire Celui ce lucrează prin tine, tuturor, tămăduiri” (pe sfinţi îi cinstim întotdeauna în legătură cu Dumnezeu).

Să-I dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate aceste rânduieli de slujbă, pentru toate gândurile sfinte, pentru tot ce ne poate îndruma spre bine şi să avem încredinţarea că având în ajutor astfel de oameni fericiţi, putem ajunge şi noi la linişte sufleteas-că. Liniştea sufletească este cel dintâi semn al faptului că suntem în legătură cu Dumnezeu, că suntem sub binecuvântarea lui Dumnezeu.

Dumnezeu să ne ajute, prin rugăciunile Sfântului Macarie, să fim şi noi fericiţi!