CINSTITORII MAICII DOMNULUI

Mânăstirea “Sub Piatră”

9 iulie 1998

          M-am gândit că este bine să stăruim puţin cu gândul asupra cinstirii Maicii Domnului, care este maica noastră şi care are un loc de cinste, un loc deosebit în gândirea şi în evlavia ortodoxă.

          Slujbele noastre sunt în aşa fel alcătuite, încât ele ne duc în faţa lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, ne duc în faţa sfinţilor; slujbele ne dau prilejul să vorbim cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu sfinţii lui Dumnezeu, creează o atmosferă de preamărire a lui Dumnezeu, o atmosferă de preacinstire a Maicii Domnului, o atmosferă de cinstire a sfinţilor. Nu se poate ortodoxie fără această lucrare cinstitoare. La biserică auzim cuvinte anume îndrumătoare spre pomenirea Maicii Domnului: “Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Stăpâna noas-tră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim”. Avem deci datoria să o pomenim pe Maica Domnului. Ce înseamnă “a pomeni pe Maica Domnului”? Să ne gândim la Maica Domnului! Să nu uităm pe Maica Domnului. Să avem pe Maica Domnului în prim-planul gândirii noastre.

          Avem în vedere la sfintele slujbe să o mărim pe Maica Domnului: “Pe preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Maica luminii, întru cântări cinstindu-o, să o mărim”. Sunt atâtea şi atâtea cuvinte care ne angajează întru cinstirea Maicii Domnului: “Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Cea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut,  pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim”. Sunt cuvinte pe care le spunem la sfintele slujbe, obligatorii pentru noi, credin-cioşii. Nici nu ne punem problema că s-ar putea altfel.

          Noi nu putem să despărţim pe Domnul Hristos de Maica Domnului, nici pe Maica Domnului de Domnul Hristos. Sunt alcătuiri la sfintele slujbe, în care această legătură au făcut-o gânditorii de Dumnezeu, care ne-au dat conştiinţa că Maica Domnului a fost aceea prin care Mântuitorul lumii a venit în lume. Cele ce le-a făcut Mântuitorul nostru Iisus Hristos îşi au începutul în faptul că El, Mântuitorul, S-a născut din Preasfânta Fecioară Maria.

          Către sfârşitul slujbei de dimineaţă din Duminici, de fiecare dată vorbim cu Maica Domnului, spunând cuvinte ca acestea: “Preabinecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că prin Cel ce S-a-ntrupat din tine iadul s-a robit, Adam s-a chemat, moartea s-a omorât şi noi am înviat. Pentru aceasta, cântând, strigăm: «Bine eşti cuvântat Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce bine ai voit aşa, mărire ţie»”.          

          În alcătuirea aceasta avem posibilitatea să vorbim cu Maica Domnului şi să spunem ce a adus Mântuitorul pentru noi: “Că prin Cel ce S-a-ntrupat din tine (îi spunem Maicii Domnului) iadul s-a robit”. Iadul nu mai are putere, s-a împu-ţinat, s-a înghesuit. Există şi mai departe iad, dar numai pentru cei care vor să meargă la iad. Pentru cei credincioşi nu mai exis-tă iad. Sfântul Ioan Gură de Aur, în Cuvântul de la Paşti ne spu-ne că “Iadul s-a amărât văzându-Te pe Tine jos”, văzându-Te pe Tine în iad. Ce zice? “S-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a batjocorit, s-a amărât că s-a legat, s-a amărât că s-a omorât. A luat trup şi de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ şi s-a întâm-pinat cu cerul, a luat ce a văzut şi a căzut întru ce nu a văzut. Unde-ţi este moarte, boldul? Unde-ţi este iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos - şi tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos - şi au căzut dracii. Înviat-a Hristos - şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos - şi viaţa vieţuieşte. Înviat-a Hristos - şi nici un mort nu mai este în mormânt, că Hristos, înviind din morţi, începătura celor adormiţi S-a făcut. A Aceluia este slava şi puterea şi stăpânirea, în vecii vecilor, amin!” Aşa spune Sfântul Ioan Gură de Aur – aşa credem şi noi, aşa spunem şi noi: „prin Cel ce S-a-ntrupat din Tine iadul s-a robit, Adam s-a chemat” (la altă viaţă, la viaţa cea nouă, după voia lui Dumnezeu); blestemul nu mai există, s-a nimicit, s-a pierdut. Nu mai suntem sub blestem. Dumnezeu este gata să ne dea binecuvântarea.

          Mie îmi place foarte, foarte mult să mă gândesc la faptul că Sfântul Evanghelist Luca, relatând despre Înălţarea la cer a Domnului Hristos, spune apăsat, să nu se uite, că Domnul Hristos i-a dus pe ucenici spre Betania şi acolo Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat. Ar fi putut merge mai departe, dar parcă ar fi vrut să mai stea puţin, să-i încredinţeze de binecuvântare: “Şi pe când îi binecuvânta (pe ucenici, se înţelege), S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer” (Luca 24, 51). Cum S-a înălţat Domnul Hristos la cer? Binecuvântând pe cei ce sunt ai Lui. Deci nu numai pe ucenici, ci pe toţi aceia care sunt ca ucenicii Domnului Hristos. S-a înălţat la cer binecuvântând. Este ultimul gest al Domnului Hristos aici, pe pământ. Este un gest de bunăvoinţă, este rezumatul Noului Testament, rezumatul Evangheliei, rezumatul activităţii Domnului Hristos aici, pe pământ - binecuvântarea. Toată Evanghelia se cuprinde în aceste cuvinte. Şi, ne spune mai departe Sfântul Evanghelist, ucenicii s-au închinat Domnului Hristos şi s-au întors în Ierusalim “cu bucurie mare”. Cu bucurie mare!

          Maica Domnului cea binecuvântată, cea prin care a venit Domnul nostru Iisus Hristos, prilejuieşte prin mijlocirea ei, prin existenţa ei, faptul de a se fi nimicit, de a se fi înghesuit, de a se fi împuţinat iadul, de a fi fost chemat Adam la viaţa cea fericită, faptul că blestemul nu mai este pentru cine vrea să fie sub binecuvântare. Moartea are alt sens decât înainte: “moartea s-a omorât şi noi am înviat”. Şi, conştienţi de toate acestea, zicem către Domnul Hristos: “Bine eşti cuvântat, Hristoase Dumnezeul nostru, Cel ce bine ai voit aşa, mărire ţie”. Este ca şi când autorul şi-ar fi adus aminte că Maica Domnului a zis la Nunta din Cana Galileii: “Faceţi orice vă va spune” (Ioan 2, 5). E ca şi când ar fi zis autorul că da, uite, noi am adus cinstire Maicii Domnului pentru toate câte s-au făcut prin Domnul Hristos, dar să nu uităm de Domnul Hristos, Care a binevoit aşa, să nu uităm pe Domnul Hristos, pentru că Maica Domnului vrea să ne gândim la Domnul Hristos când o cinstim pe ea.

          Pentru noi este o mare bucurie să fim cinstitori ai Maicii Domnului dar trebuie ştiut că adevărata cinstire a Maicii Domnului vine de la Dumnezeu. Astfel de minunăţii din sfânta slujbă, astfel de lucruri cinstitoare pentru Maica Domnului au putut fi alcătuite numai de Duhul Sfânt. Duhul Sfânt ne îndeamnă la cinstirea Maicii Domnului.

          Noi cerem ajutor pentru cinstirea Maicii Domnului, chiar de la Maica Domnului. La Sfântul Maslu este o alcătuire de rugăciune către Maica Domnului, în care zicem aşa: “Pe tine, preacuratul palat al Împăratului ceresc, ceea ce eşti multlăudată, te rog, păzeşte mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate şi o fă locaş înfrumuseţat al Treimii Celei dumnezeieşti, ca să laud şi să măresc puterea ta şi mila ta cea nemăsurată, fiind mântuit eu, netrebnicul robul tău”. Deci fiecare dintre noi, stând în faţa Maicii Domnului, ne considerăm robi netrebnici şi dorim ceva de la Maica Domnului: să ne ajute să avem mintea curăţită de tot felul de păcate, să devenim şi noi locaşuri ale Preasfintei Treimi. Aceasta anume ca să lăudăm şi să mărim puterea cea nemăsurată a Maicii Domnului. Prin puterea lui Dumnezeu avem bucuria de a fi cinstitori ai Maicii Domnului.

          Spunea cineva că părintele Stăniloae l-a întrebat pe un candidat la doctorat: „Ce simţi tu când cinsteşti pe Maica Domnului?” N-a întrebat ce temeiuri sunt pentru cinstirea Maicii Domnului, ci tu, personal, care eşti în Biserica Domnului şi cinsteşti pe Maica Domnului, ce simţi tu atunci când cinsteşti pe Maica Domnului? Să amintim mai întâi că între rugăciunile de mulţumire pentru împărtăşirea cu dumnezeieştile Taine, avem şi o rugăciune în care ne adresăm Maicii Domnului, zicând aşa: “Preasfântă Stăpâna mea, de Dumnezeu Născătoare, care eşti lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea şi bucuria mea”. Maica Domnului, fiind „lumina întunecatului meu suflet”, dar şi Maica luminii („Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica luminii, întru cântări cinstindu-o, să o mărim” – Sf. Liturghie), nu se poate să nu fie şi ea lumină; în măsura în care am această lumină, pot să înţeleg ceva din măreţia Maicii Domnului.

          O numim pe Maica Domnului nădejde! Maica Domnului este nădejdea noastră ca mijlocitoare.

Acoperire! Este ocrotitoarea noastră.

 Scăpare! Este un loc de refugiu.

 Mântuirea şi bucuria mea!

          Acel candidat întrebat de părintele Stăniloae ce simte el când o cinsteşte  pe Maica Domnului, dacă s-ar fi gândit la aceste cuvinte din rugăciunea de mulţumire către Maica Domnului, ar fi trebuit să se întrebe: „Simt eu când cinstesc pe Maica Domnului, că Maica Domnului este Stăpâna mea? Simt eu că Maica Domnului este lumina întunecatului meu suflet, că am lumină prin Maica Domnului? Simt eu că Maica Domnului este nădejdea mea? Simt eu că Maica Domnului este acope-rământul meu? Simt eu că Maica Domnului este mântuirea mea? Simt eu că Maica Domnului este bucuria mea?” Şi ar trebui să putem răspunde că aşa ceva simţim noi când cinstim pe Maica Domnului: că Maica Domnului este ocrotitoarea noastră, că Maica Domnului ne poartă de grijă, ne are în vedere, că mijloceşte ceva pentru noi. Deci noi credem că Maica Domnului este cu noi, că este şi mama noastră, că ne poartă de grijă, se gândeşte la noi, ne trimite bucurie, ne trimite prilejuri de bucurie.

          În aceeaşi rugăciune de mulţumire cerem de la Maica Domnului să ne dea smerenie în gânduri şi ridicare din robia păcatului. Eu nu ştiu dacă v-aţi gândit sau dacă citind lucrurile acestea de ritual, le-aţi dezghiocat, să vedeţi ce-i pe acolo, ce se spune acolo? Cerem de la Maica Domnului smerenie în gânduri. De ce smerenie în gânduri? Pentru că Maica Domnului a fost smerită. Dacă nu avem smerenie în gânduri, nu suntem ca Maica Domnului, nu suntem plăcuţi Fiului ei.

          Cerem de la Maica Domnului ridicare din robia patimilor. De atâtea şi de atâtea ori avem probleme în lumea aceasta din pricina unor gânduri care nu sunt comune, care ne robesc, care ne asupresc, care ne chinuiesc. Dar dacă scăpăm din robia cugetelor - avem limpezime, avem seninătate, avem bucurie şi putem fi încredinţaţi de ajutorul Maicii Domnului.

          Înainte cu mai mulţi ani, ştiu eu, vreo şapte, am citit o carte intitulată “Faceţi ceea ce vă va spune El” (cuvinte spuse de Maica Domnului la Nunta din Cana Galileii). Autorul acestei cărţi pune o problemă pe care mi-am pus-o şi eu cu mai mult timp în urmă: că oamenii de astăzi sunt mai puţin cinstitori ai Maicii Domnului, deşi există unii care sunt mai mult decât trebuie cinstitori ai Maicii Domnului. Nu-i bine nici aşa! Bine este s-o avem pe Maica Domnului acolo unde ne-o prezintă Biserica. Să nu ne adresăm Maicii Domnului mai mult decât Domnului Hristos, ci să ne adresăm Domnului Hristos şi după aceea Maicii Domnului.

          L-am auzit pe părintele Arsenie Boca spunând credincioşilor în 1942 că sunt unii care zic “Doamne, Maica Domnului”, ceea ce nu-i corect! Nu se găseşte în nici o carte, nici de rugăciuni, nici de slujbă, o adresare de felul acesta – “Doamne, Maica Domnului”. Cuvântul “Doamne” este întrebuinţat numai pentru Domnul Hristos, pentru Dumnezeu. Dar astăzi oamenii sunt mai puţin cinstitori ai Maicii Domnului şi găseşti mai greu oameni care ştiu rugăciuni către Maica Domnului. De exemplu, la spovedit, îi întreb pe cei care se spovedesc la mine dacă ştiu să spună “Cuvine-se cu adevărat”. Unii ştiu, cei mai mulţi nu ştiu, câte unii nici nu ştiu despre ce este vorba şi zic simplu – „ştiu”. Mi-a venit odată un tânăr pe care l-am întrebat:

- Ştii să zici “Cuvine-se cu adevărat”?

- Da!

            - Zi!

            - Cuvine-se cu adevărat!

            - Nici nu ştii despre ce-i vorba! Şi el, după mine:„Nici nu ştii despre ce-i vorba!”. Asta-i situaţia reală! Nu este o situaţie de glumă!

          Să revenim la ceea ce vă spuneam despre autorul acesta al cărţii “Faceţi ceea ce vă va spune El”. Se punea problema că sunt tot mai puţini cinstitori ai Maicii Domnului şi se întreba din ce cauză. Şi răspunsul, care mi-a plăcut foarte mult, era acesta: “Creştinismul nostru este un creştinism de idei” -  fiţi atenţi ce frumos urmează – “şi ideile n-au mamă”. Dacă Îl avem pe Domnul Hristos în cinstea cuvenită, dacă pentru noi Domnul Hristos este o realitate, nu putem să nu fim cinstitori şi ai Maicii Lui. Iar dacă pentru noi Domnul Hristos este o idee, atunci n-avem pentru ce să-I cinstim mama, pentru că ideile n-au mamă. Extraordinar de frumos prezentată chestiunea!

          Între bucuriile mari pe care le avem noi din credinţa noastră, este şi bucuria de a fi cinstitori ai Maicii Domnului. Gândiţi-vă că sunt alţii care o hulesc pe Maica Domnului, sunt alţii care, hai să zicem că nu o necinstesc, dar nu o cinstesc, o trec cu vederea pe Maica Domnului. Pe noi nu ne interesează ce fac ei, noi ne ţinem de credinţa noastră.

          O mătuşă de-a mea, Dumnezeu s-o odihnească, era îndemnată de oameni de altă credinţă să treacă la credinţa lor. Şi le-a a spus aşa: ”Eu de Maica Domnului nu mă las, eu de Biserică nu mă las! Mie-mi place când bate toaca, mie-mi place când se trag clopotele, eu de Maica Domnului nu mă las!”. Aşa să facem şi noi! Să nu ne lăsăm de Maica Domnului! Oricine ce-ar zice, noi avem bucuriile noastre, avem ajutor de la Maica Domnului, avem bucuria de a avea pe Maica Domnului ca mama noastră, şi ştiţi cum e mama...

          Şi noi suntem îndatoraţi cumva să ne gândim la inima de mamă şi să avem inimă de mamă, dar până să avem inimă de mamă, sigur are Maica Domnului faţă de noi inimă de mamă.

          Să-i mulţumim Maicii Domnului, să-I mulţumim Mântuitorului nostru Iisus Hristos că ne-a dat şi bucuria aceasta, de a o cinsti pe Maica Domnului. Să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate, pentru credinţa noastră, pentru Biserica noastră, pentru toate darurile Bisericii pe care le avem, să mergem înainte cu bucurie că suntem în Biserica în care Maica Domnului are locul ei, asemănător cu locul cel din rai.

          Noi credem că Maica Domnului a fost ridicată din mormânt (a fost înviată, a fost ridicată din mormânt la cer şi este în cer cu sufletul şi cu trupul). Noi susţinem lucrul acesta la slujbele noastre, chiar dacă nu avem o dogmă despre aceasta, dar spunem: “Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită, mormântul şi moartea n-au ţinut-o, căci ca pe Maica vieţii la viaţă a mutat-o Cel ce S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc”.

          Credem lucrul acesta şi când o să ajungem acolo unde este Maica Domnului, o să ne bucurăm că este şi Maica Domnului cu noi.

          Dumnezeu să ne ajute!