DESPRE DEPLINĂTATE

Mânăstire Brâncoveanu

18 noiembrie 1998

De când am început să mă interesez mai mult de slujbele Bisericii noastre, mi s-a implantat în minte, dintr-o rugăciune de la Sfântul Maslu, o listă de binefaceri pe care nădăjduim să le primim.

Sfântul Maslu este una dintre cele şapte Sfinte Taine prin care darul lui Dumnezeu vine peste credincioşi şi care este anume rânduită pentru oamenii care sunt în suferinţă, pentru tămăduirea sufletului şi a trupului. De aceea se face şi maslu de obşte, nu numai pentru bolnavi. Unii au suferinţe fără să se considere că sunt bolnavi. La Maslu se spune: „Ridică-l pe dânsul din patul durerii şi din aşternutul chinuirii. Să se tămăduiască de toată boala şi de toată neputinţe, de întinăciunea trupească şi sufletească”, deci şi de întinăciunea sufletească. Se poate face Maslu şi pentru binele credincioşilor în general, pentru înmulţirea darului lui Dumnezeu în conştiinţa noastră, în simţirea noastră, în fiinţa noastră întreagă.

În Sfânta Evanghelie de la Marcu este scris că ucenicii pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos i-a trimis să tămăduiască suferinţele oamenilor, i-au tămăduit pe cei bolnavi ungându-i cu untdelemn ( cf. Marcu 6, 13).

Practica aceasta, de tămăduire cu untdelemn sfinţit, a exis-tat şi pe vremea Sfinţilor Apostoli. Sfântul Apostol Iacov, fratele Domnului, în Epistola lui, zice: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului” (Iacov 5, 14). Este vorba de o Taină, altfel, ungerea cu untdelemn se poate face şi în afară de slujbă. Dar Sfântul Apostol Iacob zice „ungându-l cu untdelemn în numele Domnului”, cu un untdelemn anume, cum îl avem după Maslu, după ce ne-am rugat să se sfinţească untdelemnul şi după ce ne-am rugat ca prin untdelemn să vină daruri ale lui Dumnezeu pentru cei care sunt de faţă sau pentru cei care se vor unge.

Am zis că, în rugăciunea întâia de după prima Evanghelie care se citeşte la Sfântul Maslu, este o listă de binefaceri la care trebuie să luăm aminte: „Facă-se, Doamne, untdelemnul acesta, untdelemn de bucurie, untdelemn de sfinţenie, îmbrăcăminte împărătească, pavăză puternică, izbăvitoare de orice lucrare diavolească, pecete nestricată, bucuria inimii, veselie veşnică”.

M-am oprit de multe ori asupra acestor binefaceri ale lui Dumnezeu, pe care dorim să le primim prin untdelemn sfinţit, şi am luat aminte la faptul că lista aceasta de binefaceri începe cu bucuria şi se sfârşeşte cu veselia. „Facă-se, Doamne, untdelem-nul acesta untdelemn de bucurie”. De ce de bucurie? Pentru că Dumnezeu vrea să fim oameni ai bucuriei, să fim primitori de bucurie şi să fim lucrători de bucurie. În Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, citim: „Noi suntem lucră-tori ai bucurie voastre”, deci suntem mijlocitori de bucurie, sun-tem oameni care răspândim bucuria.

Poate v-aţi oprit vreodată cu gândul asupra celor scrise în Sfânta Evanghelie de la Matei, Capitolul XXVI, şi în Sfânta Evanghelie de la Marcu, în Capitolul XIV, despre femeia care a turnat mir în semn de cinstire a Domnului nostru Iisus Hristos; în legătură cu ea, ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos au zis că mai bine s-ar fi vândut mirul acela şi banii să se fi dat săracilor. Domnul Iisus Hristos a spus atunci un cuvânt pe care ar trebui să nu-l uităm niciodată, pentru că e un cuvânt veşnic al Domnului Hristos: „Nu faceţi supărare femeii!” Adică acelei femei care I-a adus cinstire să nu-i facă supărare cei care au înţeles altfel, care au lucrat cu mintea lor şi au gândit altfel decât a gândit femeia cinstitoare a Mântuitorului. Nu faceţi supărare!

Ar trebui să avem în vedere cuvântul acesta, să nu facem supărarea niciodată şi nimănui. Ce bine ar fi în lumea aceasta dacă fiecare dintre noi, în locul nostru de vieţuire, am avea drept cuvânt de învăţătură, drept cuvânt de ordine, cuvântul acesta: Nu faceţi supărare! Domnul Hristos vrea nu numai să nu facem supărare, ci vrea să aducem bucurie, să fim lucrători de bucurie, să fim întâi de toate purtători de bucurie, pentru că în Sfânta Evanghelie e scris: „Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15, 11). Deci Domnul Hristos vrea să fim purtători de bucurie, să avem în sufletul nostru bucuria Lui şi bucuria noastră să fie deplină, să nu fie cu împuţinare, cu ştirbire.

Deci, „Facă-se, Doamne, untdelemnul acesta untdelemn de bucurie, untdelemn de sfinţenie”, să sporească sfinţenia noastră. Toată lucrarea Bisericii este o lucrare de sfinţire. Biserica noastră vrea să ne sfinţească prin darurile sale, prin Sfintele Taine. Ne gândim cam puţin la faptul că ar trebui să fim sfinţi. Ar trebui să ne gândim mai mult că suntem chemaţi suntem chemaţi la sfinţenie, că avem mijloace de sfinţire. Dar, pentru că suntem departe de o viaţă sfântă, ne gândim mai mult la o curăţire a sufletului, la o curăţire de păcate. Este bine să ne gândim, dar să ne gândim şi la untdelemnul care să ne fie untdelemn de sfinţire, untdelemn de sfinţenie.

Deci, „Facă-se, Doamne, untdelemnul acesta, untdelemn de sfinţenie, îmbrăcăminte împărătească”. Ne gândim cam puţin şi la rostul acesta al untdelemnului: să fie „îmbrăcăminte împărătească”. Când ne aducem aminte de acest cuvânt, este poate cazul să ne gândim la faptul că Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Galateni, scrie: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Galateni 3, 26) şi că la anumite sărbă-tori ale Bisericii noastre, spunem acest verset în loc de în loc de „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare...”.

Îmbrăcăminte împărătească este îmbrăcămintea în Hristos sau îmbrăcămintea în virtuţile pomenite de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Coloseni: „Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii. Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori” (Coloseni 3, 12-15). Aceasta este îmbrăcămintea noastră. Îmbrăcăminte cu bunătate, îmbrăcăminte cu smerenie, cu blândeţe. “Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi avea odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29), spunea Domnul Hristos. Îmbrăcăminte cu îngăduinţă, îmbrăcăminte cu iertare, îmbrăcăminte cu iubire, îmbrăcăminte aducătoare de pace, îmbrăcăminte aducătoare de mulţumire.

Mai departe, zicem: „Facă-se, Doamne, untdelemnul acesta untdelemn de bucurie, untdelemn de sfinţire, îmbrăcă-minte împărătească, pavăză puternică, izbăvitoare de orice lucrare diavolească”. Pavăză puternică! O întemeiere bună. Să ne fie untdelemnul acesta, ungerea cu untdelemn, o întemeiere bună, izbăvitoare de toată lucrarea diavolească. Să nu poată vrăjmaşul să se apropie de nici unul dintre noi; „Ca de foc să fugă de mine tot lucrul rău, toată patima” zicem după ce ne împărtăşim cu Sfintele Taine. Să fim sălaş al Duhului Sfânt şi să nu mai fim sălaş păcatului. Aceasta se întâmplă prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, cu „dumnezeieştile, preacuratele şi nemuritoarele, cereştile, de viaţă făcătoarele, înfricoşătoarele lui Hristos Taine”. Se întâmplă aceasta prin ungere cu untdelemn, se întâmplă aceasta prin stropire cu apă sfinţită.

Când se fac aceste lucrări asupra noastră trebuie să avem întemeierea aceasta de îndepărtare de orice lucru rău, să fugă de la noi orice lucru rău. „Să vie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii lui. Precum se stinge fumul, să se stingă. Precum se topeşte ceara de la faţa focului, aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu, iar drepţii să se bucure şi să se veselească” zicem la Paşti, şi ar trebui să simţim lucrul acesta întâmplându-se cu noi totdeauna.

„Facă-se untdelemnul acesta bucuria inimii, veselie veşnică”.

Am început cu bucurie, am sfârşit cu bucurie, cu bucuria inimii şi veselie veşnică. „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi”, a zis Domnul Hristos, „că plata voastră multă este în ceruri” (Luca 6, 23). Ungerea cu untdelemn sfinţit trebuie să fie mijlocitoare şi de aceste daruri: bucurie, sfinţenie, îmbrăcăminte împărătească, pavăză puternică izbăvitoare de toată lucrarea diavolească, bucuria inimii şi veselie veşnică. Aşa trebuie să fie creştinii: oameni ai bucuriei, oameni căutători de sfinţenie, oameni împotrivitori faţă de păcat. Când se întâmplă toate acestea, se întâmplă şi învăluirea noastră în bucuria cea veşnică, în veselia cea veşnică.

La fiecare Sfântă Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, când credincioşii cântă “Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până-n veac”, preotul spune o rugăciune care are urmă-torul cuprins: „Plinirea Legii şi a proorocilor, Tu Însuţi fiind Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai primit toată rânduiala cea părintească, umple de bucuri şi de veselie inimile noastre totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor amin”. Cu alte cuvinte, fiecare Sfântă Liturghie trebuie să fie prilej de bucurie, pricinuitoare de bucurie, înmulţitoare de bucurie prin Domnul nostru Iisus Hristos, care este plinirea Legii şi a proorocilor.

Ajutor pentru acestea ne dă şi Maica Domnului. Maica Domnului are un loc de căpetenie în credinţa noastră. Să ne gândim, de pildă, la o alcătuire de la Sfântul Maslu, care tare mi-e dragă mie: „Pe tine, preacuratul palat al Împăratului ceresc, ceea ce eşti mult lăudată, te rog, curăţeşte mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate şi o fă locaş înfrumuseţat al dumnezeieştii Treimi ca să laud şi să măresc puterea ta şi mila ta cea nemăsurată, fiind mântuit eu, netrebnicul robul tău”. E aşa de frumos, e atât de minunat!

Maica Domnului a fost „palat al Împăratului ceresc” când L-a purtat în pântecele ei pe Mântuitorul lumii, şi a rămas în veşnicie aşa, pentru că de inima Maicii Domnului - Domnul Hristos nu s-a despărţit nici când S-a născut din ea. Maica Domnului este purtătoare de Hristos în veşnicie: „Pe tine, preacuratul palat al Împăratului ceresc, ceea ce eşti mult lăudată, te rog, curăţeşte mintea mea întinată cu tot felul de păcate şi o fă locaş înfrumuseţat al dumnezeieştii Treimi”.

De ce cerem de la Maica Domnului să fie inima noastră „locaş înfrumuseţat al dumnezeieştii Treimi”? Pentru că şi Maica Domnului este aşa! Când preasfânta Fecioară Maria, nedumerită de vestea pe care i-a adus-o îngerul a întrebat cum poate să fie aceasta, de vreme ce ea nu cunoştea cele ce premerg maternităţii, îngerul binevestitor i-a spus aşa: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35). Sunt cele trei Persoane ale Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Ceea ce s-a întâmplat atunci când Maica Domnului a primit să fie mamă a Mântuitorului, aşezarea Sfintei Treimi în fiinţa ei, a rămas pentru veşnicie.

Dacă Domnul Hristos este purtat de Maica Domnului în inima ei în veşnicie, atunci şi puterea Celui Preaînalt o umbreşte în veşnicie, puterea lui Dumnezeu Tatăl, atunci şi Duhul Sfânt, care S-a pogorât peste Maica Domnului, rămâne peste ea în veşnicie. Fiind locaş al Preasfintei Treimi, fiind preacurată, fiind neîntinată, Maica Domnului poate să ne ajute să fim şi noi locaşuri ale Preasfintei Treimi întru sfinţire şi să se facă mintea noastră, inima noastră, fiinţa noastră, „locaş înfrumuseţat al Preasfintei Treimi”.

Când cerem aceasta, îi spunem de ce dorim noi să fim locaşuri ale Sfintei Treimi, de ce dorim noi să ne fie inima curată şi mintea să fie fără păcat: „Ca să te laud şi să măresc puterea ta şi mila ta cea nemăsurată”. Maica Domnului are putere şi are milă nemăsurată. Noi nu cunoaştem această putere şi milă decât prin ajutorul Maicii Domnului, prin ajutorul lui Dumnezeu, prin ajutorul Duhului Sfânt care, pogorându-se peste Elisabeta, a mişcat-o spre cunoştinţă şi i-a zis: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie cinstea aceasta, ca să vie la mine Maica Domnului meu?” (Luca 1, 42).

Prin Duhul Sfânt, prin puterea lui Dumnezeu, prin mijlocirile Maicii Domnului, putem să înţelegem măreţiile Maicii Domnului, pe care noi le exprimăm de atâtea ori când zicem: “Pe ceea ce este mai înaltă decât cerurile şi mai curată decât strălucirile soarelui”; “Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte şi de cuvânt”; “Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta”, sau când zicem “Pe ceea ce este mărirea a toată lumea, biserică sfinţită şi rai cuvântător”, “Rai de taină eşti, Născătoare de Dumnezeu care ai odrăslit nelucrat pe Hristos” etc.

Când zicem toate acestea, învăţaţi fiind de Duhul Sfânt, care a dat gândurile acestea pentru alcătuirea sfintelor slujbe, spunem adevăruri pe care noi nu le putem înţelege decât tot prin puterea Duhului Sfânt. Sunt adevăruri pe care noi le spunem şi nu suntem în stare să le şi simţim, pentru că mintea noastră este întinată şi pentru că nu ne-am făcut întru simţire, întru cunoş-tinţă, locaşuri ale Sfintei Treimi. Numai dacă „eu, netrebnicul robul tău” sunt mântuit, numai dacă mintea mea este curăţită „de tot felul de păcate”, numai dacă aş fi cu adevărat „locaş al Preasfintei Treimi”, aş putea „să laud şi să preamăresc puterea şi mila ta cea nemăsurată”. Milă nemăsurată, milă care n-are margini, milă care nu poate să aibă margini, putere nemărginită, cum este puterea Maicii Domnului.

Un părinte, Dumnezeu să-i ajute, poate unii îl cunoaşteţi, părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol, are un cuvânt în Convorbiri Duhovniceşti, anume: “Ceea ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugăciunea”. Maica Domnului poate să ne ajute prin rugăciunile ei să primim binefaceri de la Dumnezeu. Puterea ei este nemărginită, pentru că rugăciunea ei este puternică şi mijloceşte revărsare de putere din puterea Fiului ei şi Dumnezeului nostru.

Sunt nişte gânduri pe care cred eu că e bine să le purtăm în suflet şi care poate că sunt mai necesare acum decât gândurile despre desăvârşire, despre deplinătate, despre perfecţiune, pe care le ştim din cuprinsul dumnezeieştii Scripturi. Este adevărat că Biserica noastră nu ne pune în faţă prin rânduielile de slujbă cuvinte privitoare la desăvârşire. Ceea ce trebuie să avem în vedere când e vorba de înaintare, când e vorba de perfecţiune, este aceasta: să împlinim tot ce putem împlini.

Cele dintâi cuvinte ale Domnului Hristos, pe care le întâlnim în Sfânta Evanghelie de la Matei, sunt: “Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15) şi se referă la deplinătate, la desăvârşire, în înţelesul că spre desăvârşire merge numai acela care vrea să împlinească totul şi în mod deplin.

Când fariseii şi cărturarii dădeau zeciuială din veniturile lor, din izmă, din chimen şi din mărar, Domnul Hristos, obser-vând aceasta, le-a spus: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţar-nici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa”. Şi vine cu învăţătura: „pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi” (Matei 23, 23).

Noi, cu neputinţele noastre, din cât ni se cere, facem cât putem. Dumnezeu primeşte puţinul pe care-l facem noi şi împlineşte El ce nu putem împlini; noi nădăjduim la mila lui Dumnezeu mai mult decât la dreptatea noastră, pentru că drepta-tea noastră, aţi auzit într-o rugăciune de la Maslu, „este ca o câr-pă lepădată”.

Nu ne putem lăuda cu dreptatea noastră, dar avem încredere în mila cea nemărginită a lui Dumnezeu. La rugăciu-nile de dezlegare zicem că „Precum mărirea Ta este neasemă-nată, aşa şi mila Ta este nemăsurată”. Atât este de mare mila lui Dumnezeu, cât este de mare mărirea lui Dumnezeu, iar cele ale lui Dumnezeu sunt fără margini. Nimic nu are Dumnezeu mărginit: nici mila, nici bunătatea, nici iertarea, nimic. Totul este deplin.

Să căutăm şi noi să fim cu deplinătate în tot ce este frumos şi bun. Darul lui Dumnezeu să fie cu noi, rugăciunile Maicii Domnului şi binecuvântarea Domnului să ne însoţească de acum şi până-n veac! Amin.