PSALMUL 22

Mânăstirea Brâncoveanu

2 octombrie1992

Astăzi vă aduc în atenţie un psalm, anume Psalmul 22.

Este psalmul cel mai plin de încredere, cel mai plin de înălţare, este psalmul bucuriei, al optimismului. Psalmistul îşi exprimă bucuria de a-L avea pe Dumnezeu aproape, şi zice: „Domnul este păstorul meu şi nimic nu-mi lipseşte”. Îl compară pe Dumnezeu cu un păstor de oi, cu un cioban, şi spune, plin de încredere, că „Domnul este păstorul meu” şi, pentru că este păstorul meu, „nimic nu-mi lipseşte”.

Face apoi o comparaţie între oile păstorite de un păstor bun şi încrederea, bucuria pe care o dă Dumnezeu celui care-I slujeşte: „La păşuni bune mă sălăşluieşte, şi mă povăţuieşte la ape line”. Păşunea şi apa sunt două lucruri de căpetenie pe care le urmăreşte păstorul pentru oile sale. Comparativ vorbind, Dumnezeu ne dă toate cele de trebuinţă, exprimate în psalmul acesta prin păşunea cea bună şi prin apa limpede.

„Sufletul mi-l întăreşte pentru numele Său, şi pe cărările dreptăţii mă povăţuieşte”. Psalmistul vorbeşte acum despre el, despre unul care are suflet şi care este mai presus decât oile cele necuvântătoare; „sufletul mi-l povăţuieşte, mi-l întăreşte”, adică Dumnezeu se preocupă nu numai de cele trebuitoare pentru viaţa fizică, ci se preocupă şi de cele necesare vieţii sufleteşti, pentru că omul este fiinţă cu suflet şi are trebuinţe mai presus de ale celor necuvântătoare.

Siguranţa că Dumnezeu este cu noi şi că ne dăruieşte toate cele de trebuinţă este dusă până la aceea că se nimiceşte orice temere: „De-aş umbla pe valea umbrei morţii (de-aş fi pândit de moarte), de rele nu m-aş teme, căci Tu cu mine eşti”. Încredin-ţarea prezenţei lui Dumnezeu ne face hotărâţi împotriva tuturor celor negative şi, orice s-ar întâmpla, chiar de-am fi pândiţi de moarte, având încredinţarea şi fiind pătrunşi de adevărul că Dumnezeu este cu noi, n-avem nici un fel de teamă.

„Toiagul Tău şi varga Ta, acestea sunt mângâierea mea”. În cuvintele acestea, Psalmistul vrea să spună că Dumnezeu, în grija Sa pentru mântuirea noastră, pentru binele nostru, ne poate trimite şi necazuri, dar şi în cazul când am avea necazuri, avem totuşi mângâiere din conştiinţa că necazurile ne vin ca din mâna lui Dumnezeu, pentru folosul nostru.

„Tu-mi găteşti masă înaintea vrăjmaşilor mei. Cu untdelemn ungi capul meu, şi cupa mi-e plină rasă”. În aceste cuvinte arată belşugul bunătăţilor lui Dumnezeu revărsate peste cei credincioşi, chiar în faţa unor lucruri care ar inspira teama, chiar în faţa vrăjmaşilor. În faţa vrăjmaşilor avem belşug. Ne găteşte Dumnezeu masă înaintea vrăjmaşilor: „Tu-mi găteşti masă înaintea vrăjmaşilor mei. Cu untdelemn ungi capul meu”, adică îmi dai şi cele care nu sunt de absolută trebuinţă, îmi dai mai mult de cât aş cere, de cât mi-ar trebui. „Cu untdelemn ungi capul meu” - cu untdelemnul cunoştinţei, „şi cupa e plină rasă”, adică nu există nici un fel de lipsă în legătura aceasta cu Dumnezeu, în belşugul pe care îl dă Dumnezeu.

„Mila Ta, Doamne, să mă însoţească în toate zilele vieţii mele, ca să locuiesc zile multe în casa Domnului Dumnezeului meu”. Este o rugăciune către Dumnezeu cel milostiv, Care ne cuprinde cu mila Sa, şi avem încredinţarea că Dumnezeu ne însoţeşte în toate zilele vieţii noastre: „Mila Ta, Doamne, să mă însoţească în toate zilele vieţii mele, ca să locuiesc zile multe în casa Domnului Dumnezeului meu”.

Este cel mai senin psalm, un psalm al bucuriei, un psalm al încrederii, al încredinţării. Noi repetăm nişte gânduri ale altora şi nu ajungem să le simţim pentru noi înşine, pentru viaţa noastră. Umblăm după cantitate şi nu suntem atenţi la calitate.

În Filocalia, vol. IV, se spune, că ucenicul l-a întrebat pe avva Filimon de ce citeşte mai ales din Psaltire? Cuviosul Filimon a zis: „Frate, atâta bucurie am în sufletul meu din cuvintele psalmilor, ca şi cum eu însumi i-aş fi făcut”.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să avem şi noi conştiinţa că Psalmul 22 este psalmul nostru, psalmul pe care noi înşine l-am făcut, psalmul în care ne revărsăm cel mai bine, în care ne ară-tăm cel mai bine încredinţarea prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră, în care ne arătăm cel mai bine bucuria de prezenţa lui Dumnezeu, în care se manifestă cel mai mult şi cel mai bine mulţumirea şi împlinirea sufletului nostru.

Înaintea bunului Dumnezeu să ne facem mai buni, pentru că bunătatea cea mai multă se realizează în liniştea sufletului. În liniştea sufletului se realizează bucuria, se realizează conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu. Şi unde este Dumnezeu cu darul Său, acolo nici un lucru nu este greu. Amin!