PSALMUL 102

Mânăstirea Brâncoveanu

9 octombrie 1992

Între cei 150 de psalmi, doi îmi sunt cei mai apropiaţi: Psalmul 22 şi Psalmul 102. Sunt psalmii bucuriei, psalmii revăr-sării sufleteşti de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Am putea zice, ca odinioară avva Filimon: „Psalmii a-ceştia, parcă eu i-am făcut”.

Vom lua astăzi în considerare câteva versete desprinse din Psalmul 102, în care se arată bunătatea lui Dumnezeu faţă de fiecare dintre noi.

Vorbind cu Dumnezeu, ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu şi spunem că „Pe cât e de sus cerul deasupra pămân-tului, atât de mare este bunătatea Lui spre cei ce se tem de Dânsul”. Nimeni nu ştie ce distanţă este între cer şi pământ. Nimeni nu ştie unde este cerul. „Toţi ştim că este cer, dar nu ştim ce este”, zice Sfântul Petru Damaschin; Ilie Miniat spune, vorbind despre rai: „O, raiule, noi putem să te dobândim, dar nu putem să te înţelegem”. În orice caz, între cer şi pământ este o distanţă foarte mare. Numai în măsura în care ne apropiem de cer ne dăm seama ce este cerul.

Dacă cerul este locul lui Dumnezeu, atunci inima omului este cerul. Prin urmare, când ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu, cea mai presus de cunoştinţa noastră, ne gândim la ceva nemărginit, ne gândim că „Pe cât de mare este mărirea Ta pe atât de mare este şi mila Ta”. Ştim că mărirea lui Dumnezeu, ca şi mila lui Dumnezeu, este nemărginită. Şi ne putem încrede în mila lui Dumnezeu. Sfântul Isaac Sirul zice că „păcatele noas-tre faţă de mila lui Dumnezeu sunt ca un pumn de nisip faţă de un şuvoi îmbelşugat care împrăştie nisipul”.

Prin urmare trebuie să fim încredinţaţi că Dumnezeu este bun, să avem încredere în bunătatea lui Dumnezeu, dar nu ca să păcătuim, ci ca să ştim că Dumnezeu ne iartă. Dacă Sfântul Evanghelist Luca s-ar fi gândit că pilda cu fiul risipitor, care este o mărturie despre bunătatea lui Dumnezeu, i-ar putea duce pe unii să păcătuiască, nu ne-ar fi lăsat această pildă. Nu ne este teamă că dacă credem în bunătatea lui Dumnezeu se înmulţesc păcatele, pentru că omul care are dreaptă judecată n-are de ce să înmulţească păcatele. Trebuie să fim încredinţaţi că bunătatea lui Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu şi mila lui Dumnezeu sunt nemărginite.

Apoi, vorbind mai departe despre cele ale lui Dumnezeu, zicem: „Pe cât este de departe răsăritul de apus, atât a depărtat de la noi fărădelegile noastre”. Putem să fim încredinţaţi nu numai că Dumnezeu este bun, ci putem să fim încredinţaţi că este bun cu noi înşine. Ne ridică mai presus de noi, ne duce acolo unde este El, ni Se dăruieşte nouă. Acesta este un lucru extraordinar.

Mai departe zicem: „Cum miluieşte un tată pe copiii săi, aşa miluieşte Domnul pe cei ce se tem de Dânsul”. Nu a găsit Psalmistul o comparaţie mai potrivită pentru a arăta legătura lui Dumnezeu cu noi, decât legătura dintre un tată şi un fiu al său . Proorocul Isaia, vorbind ca din partea lui Dumnezeu, zice că Dumnezeu a spus „Oare va uita mama pe copiii săi?” şi spunând apoi că nu va uita mama pe copiii săi, adaugă: „După cum mama îşi mângâie pe fiul ei şi Eu vă voi mângâia pe voi, şi voi veţi fi mângâiaţi în Ierusalim” (Isaia 66, 13).

Dacă vrem să exprimăm legătura între Dumnezeu şi om, trebuie să pornim de la faptul că Dumnezeu este Tatăl nostru şi să ne gândim la Domnul Hristos, Care ne-a lăsat o rugăciune pe care noi o spunem fără să o gândim destul: „Tatăl nostru Care eşti în ceruri” - avem Tată în cer! Avem şi mamă în cer, tot pe Dumnezeu, avem şi frate în cer, tot pe Dumnezeu. Dumnezeu este tot ce-i bun şi frumos faţă de noi. Domnul Hristos a spus că „Dacă un fiu îi va cere tatălui său pâine, oare piatră îi va da? Şi dacă-i va cere peşte, oare şarpe îi va da? Şi dacă-i va cere un ou, oare scorpie-i va da?”. Şi spune Domnul Hristos: „Dacă voi, răi fiind (în calitatea de tată, fiind răi ca oameni), ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu atât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri” (Luca 11, 13).

Eu nu ştiu cum oamenii sunt atât de încrezători în ceea ce spune Sfânta Evanghelie şi Sfânta Scriptură despre pedepsele veşnice, şi le este tot frică de iad şi de pedeapsă şi de mânia lui Dumnezeu ş.a.m.d. şi nu cred în bunătatea lui Dumnezeu. Nu zic să nu credem în ceea ce se spune în Sfânta Scriptură, în toate privinţele, dar să nu uităm de bunătatea lui Dumnezeu. Ştiind noi despre bunătatea lui Dumnezeu, să avem bucuria că suntem cuprinşi în bunătatea Lui.

Iată de ce îmi plac mie aceşti psalmi, dintre care pe unul îl spunem în fiecare zi, la utrenie şi, cu toate acestea, suntem aşa de nebăgători de seamă faţă de el. Sfântul Isaac Sirul zice: „Cine nu se uimeşte de Dumnezeu, încă nu-L cunoaşte pe Dumnezeu”. Dacă am cunoaşte mai mult bunătatea lui Dumnezeu şi am înţelege-o şi am simţi-o, ne-am uimi de bunătatea lui Dumnezeu şi nu ne-am mai împrăştia cu lucrurile lumii acesteia, cu atâtea rele, cu atâtea deşertăciuni şi chiar cu atâtea spurcăciuni.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne încredinţăm de tot ce-i sfânt, frumos, bun şi înălţător, să ne ajute Dumnezeu să ne încre-dinţăm şi de mijlocirile Maicii Preacurate, de bunătatea Maicii Preacurate, pentru că se spune că tot ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugăciunea.

Dacă avem încredinţarea aceasta, n-avem de ce să ne mai temem: nici de moarte, nici de boală, nici de iad, nici de pedepse, de nimic, pentru că un tată nu poate să facă altceva decât să miluiască pe fiii săi, mai ales atunci când are la îndemână şi mijlocirile unei mame bune, ale Maicii Preacurate, şi ale tuturor sfinţilor. Dumnezeu să ne ajute!