Binecuvântările Sfintei Liturghii
Cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, pentru astăzi ne vom opri cu gândul asupra unei teme pe care am socotit-o potrivită
pentru întâlnirea noastră şi anume vom vorbi ceva despre binecuvântările de la Sfânta Liturghie.
Înainte de a vorbi despre asta însă, aş vrea să vă spun că de foarte multe ori m-am gândit la faptul că mai ales la trei lucruri, la trei
momente din Sfintele Evanghelii mă opresc cu gândul, şi anume la pescuirea minunată, la spălarea picioarelor de la Cina cea de
Taină şi la înălţarea la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
La pescuirea minunată, aşa cum o istoriseşte Sfântul Evanghelist Luca, pentru că în cuprinsul ei constatăm o atitudine a Sfâtului
Apostol Petru în care se vede supunere cu mintea faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. De fapt e începutul uceniciei Sfâtului
Apostol Petru. Cum? Se spune în Sfânta Evanghelie de la Luca, citim aceasta în capitolul al cincilea, că Simon şi cu Andrei şi cu
cei împreună cu dânşii îşi spălau mrejile gata să meargă spre casă, după o noapte în care n-au pescuit nimic. Şi Domnul Hristos a
zis, după ce i-a învăţat pe oamenii adunaţi în jurul Lui pe ţărmul mării, după ce i-a învăţat din barca lui Simon, a zis: "Mână la larg şi
aruncaţi mrejile spre pescuire" şi Petru a zis atunci: "Doamne, toată noaptea ne-am trudit şi nu am prins nimic dar pentru cuvântul
Tău arunc mreaja în mare" (Luca 5, 4-5).
E foarte important lucrul acesta, ca cineva să-şi supună mintea lui Dumnezeu. Vă spuneam zilele trecute, cândva, într-un context
oarecare, că părintele Arsenie zicea că "noi avem mintea care discută cu Dumnezeu în loc să se supună fără discuţie".
Sfântul Apostol Petru s-a supus atunci cu mintea lui Dumnezeu fără discuţie. Şi ca să se înţeleagă lucrul acesta, că fără discuţie îşi
supune mintea lui Dumnezeu, şi-a supus mintea faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a zis: "Doamne, toată noaptea ne-am
trudit şi n-am prins nimic - cu alte cuvinte n-ar mai avea rost să încerc acum, dar încerc, fac ce-mi spui Tu - dar pentru cuvântul
Tău arunc mreaja în mare". Şi a aruncat mreaja în mare şi a scos mulţime mare de peşti.
Asta înseamnă că cine se supune cu mintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos acela-i totdeauna biruitor. Nu se poate
să nu vadă minuni în viaţa lui când se supune cu mintea, în înţelesul acesta că de pildă, Domnul Hristos spune să iertăm şi nu ne-ar
conveni să iertăm, dar ne silim să iertăm, e o supunere cu mintea şi vedem minunea liniştirii sufletului şi o mare bucurie pentru noi.
Al doilea text asupra căruia mă opresc adeseori este spălarea picioarelor, la Cina cea de Taină. E un lucru extraordinar, iubiţi
credincioşi, să te gândeşti că Domnul Hristos este, fiţi atenţi, Dumnezeul care spală picioarele omului. Deci Domnul Hristos,
ca Dumnezeu şi om, a spălat picioarele oamenilor. E o coborâre şi aceasta. E o coborâre ca să îl ridice pe om, ca să îi dea omului
cinstire. În această lucrare a Mântuitorului, de coborâre până la faptul acesta de a spăla picioarele omului, Sfântul Apostol Petru a
avut o ezitare. N-a mai avut atitudinea de la pescuirea minunată, nu s-a mai supus cu mintea, ci s-a împotrivit cu mintea. Şi a zis:
"Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?". Şi atunci Domnul Hristos a zis: "Ceea ce fac Eu, tu nu înţelegi acum dar mai târziu vei
înţelege". Şi Sfântul Apostol Petru, statornic în împotrivirea lui, a zis: "Niciodată n-o să-mi speli mie picioarele". Şi a spus Domnul
Hristos: "Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine" (Ioan 13, 6-8). Cu alte cuvinte, dacă nu te laşi modelat, dacă nu te laşi să fac
Eu ce trebuie să fac cu tine, dacă te împotriveşti, nu ai parte cu Mine, te împotriveşti şi nu poţi fi împreună cu Mine.
Iubiţi credincioşi, aşa de mult îmi place mie împrejurarea aceasta, în care de fapt se spune mai departe că Sfântul Apostol Petru
totuşi şi-a dat seama că Domnul Hristos vrea ceva cu el, mai presus de înţelegerea pe care o are el ca om şi a zis: "Doamne, nu
numai picioarele, ci şi mâinile şi capul" (Ioan 13, 9), mă las în voia Ta. Şi după aceea a zis Domnul Hristos: "V-am dat vouă pildă,
ca ceea ce am făcut Eu să faceţi şi voi", adică şi voi să vă spălaţi picioarele unii altora. Bineînţeles, lucrul acesta se întâmplă şi
trebuie să se întâmple neapărat duhovniceşte. Fiziceşte nu, pentru că nu e în obişnuinţa din părţile noastre ca să ne spălăm unii
altora picioarele, asta o facem singuri. Însă pe vremea aceea şi în locurile acelea pe unde a propovăduit Domnul Hristos, se
întâmpla lucrul acesta în mod obişnuit. O gazdă când primea un oaspete, îl primea şi îi făcea cinste şi spălându-i picioarele. Ştiţi
poate, sau dacă nu, o să ştiţi de acum încolo, că în Epistola Sfâtului Apostol Pavel către Timotei, în prima epistolă, unde se arată
condiţiile în care pot fi primite văduvele în rândul văduvelor ajutate de Biserică, este şi condiţia aceasta, "dacă a spălat picioarele
sfinţilor" (I Timotei 5, 10) adică dacă a fost cinstitoare de sfinţi, de creştini.
Şi al treilea text la care mă opresc cu foarte mare bucurie este textul din Sfânta Evanghelie de la Luca, de la sfârşit, unde se
prezintă Înălţarea Domnului Hristos.
Sunt câteva cuvinte doar spuse despre Înălţarea Domnului Hristos în Sfânta Evanghelie de la Luca, anume spune Sfântul
Evanghelist Luca că Domnul Hristos i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus spre Betania şi acolo "Şi-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat şi
pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer" (Luca 24, 50-51). Atât. Bineînţeles, mai urmează câteva cuvinte: că
ucenicii s-au închinat Domnului Hristos, că s-au întors cu bucurie în Ierusalim şi că erau pururea în templu, lăudând şi
binecuvântând pe Dumnezeu. Însă în legătură cu Înălţarea, atâta se spune: că Şi-a ridicat mâinile Domnul Hristos; i-a binecuvântat
pe ucenici şi pe când îi binecuvânta S-a înălţat la cer. E un lucru extraordinar să ştii că ultimul lucru pe care l-a făcut Domnul
Hristos aici pe pământ pentru oameni, pentru ucenicii Săi, a fost că i-a binecuvântat şi S-a înălţat binecuvântându-i. Mare lucru să
afli, de la Sfântul Evanghelist Luca întâi, că Domnul Hristos Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat şi nu se opreşte aici, ci spune
mai departe: "şi pe când îi binecuvânta S-a înălţat la cer". Deci S-a înălţat la cer binecuvântându-i. Aşa Îl privim noi pe Domnul
Hristos, aşa Îl avem în conştiinţa noastră, ca pe Cel ce binecuvintează pe cei ce sunt ai Săi.
Am ajuns acum la punctul de plecare pentru binecuvântările de la Sfânta Liturghie. De ce? Pentru că toate, absolut toate
binecuvântările Bisericii, câte sunt în lumea aceasta, câte sunt la Sfânta Liturghie şi la celelalte sfinte slujbe, toate sunt o
prelungire a binecuvântării de la Înălţarea Domnului Hristos.
Dacă vrea cineva să fie sub binecuvântarea lui Dumnezeu, să vină la Sfânta Liturghie şi-i sub binecuvântarea lui Dumnezeu,
primeşte binecuvântări.
Ce binecuvântări primim noi la Sfânta Liturghie?
La fiecare Sfântă Liturghie se spune de patru ori pentru cei ce sunt de faţă, bineînţeles de la începutul Sfintei Liturghii, de patru ori
se spune: "Pace tuturor". E binecuvântarea lui Dumnezeu de patru ori în cuvintele acestea: "Pace tuturor", adică linişte sufletească.
Să ştiţi că cine n-are linişte sufletească, cine-i în zdroabă sufletească, n-are binecuvântarea lui Dumnezeu. Nu poate avea
binecuvântarea lui Dumnezeu cineva care e neliniştit, nemulţumit, răzvrătit, cineva care e împotrivitor şi nemulţumitor. Nu poate.
De patru ori se spune la Sfânta Liturghie: "Pace tuturor". Cred că ştiţi că Domnul Hristos le-a făgăduit ucenicilor Săi pacea şi că
le-a dat pacea după Înviere când, de fiecare dată când S-a întâlnit cu ucenicii, le-a spus "Pace vouă!" (Luca 24, 36; Ioan 20, 21).
După aceea la Sfânta Liturghie, pentru credincioşii care sunt de faţă se spune: "Pe voi pe toţi, dreptmăritorilor creştini, să vă
pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor". E o binecuvântare pentru
dreptmăritorii creştini care sunt de faţă la Sfânta Liturghie.
Mai departe, o altă binecuvântare pe care o aud credincioşii la Sfânta Liturghie este binecuvântarea de după ce se rosteşte
Simbolul credinţei, Crezul: "Harul Domnului Nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, să
fie cu voi cu toţi". Binecuvântarea aceasta e luată din a doua Epistolă a Sfâtului Apostol Pavel către Corinteni, chiar de la sfârşitul
capitolului 13 şi de la sfârşitul Epistolei, care e în aceste cuvinte: "Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu
Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu duhul vostru fraţilor. Amin" (II Corinteni 13, 13). Iată cum în biserică noi auzim:
"Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi", iar
răspunsul nostru, al credincioşilor, este: "Şi cu duhul tău", adică nu numai cu noi ci şi cu cel care ne binecuvintează prin mijlocire
preoţească, ne aduce binecuvântarea lui Dumnezeu.
Mai departe, avem o binecuvântare la Sfânta Liturghie care zice: "Şi să fie milele marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus
Hristos cu voi cu toţi".
Băgaţi de seamă că binecuvântările acestea sunt pentru toţi cei de faţă, adică nu exceptează pe nimeni, pe absolut nimeni dintre
cei care sunt de faţă. "Pace - cui? - tuturor", nu unora, ci tuturor. "Harul Domnului Nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu
Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie - cu cine? - cu voi cu toţi". Se precizează: toţi. "Şi să fie milele marelui Dumnezeu şi
Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu voi cu toţi". Toţi câţi suntem de faţă la Sfânta Liturghie avem de la Dumnezeu darul acesta
de a primi binecuvântări pentru fiecare dintre noi.
Cu potirul în mâini spune preotul sau arhiereul: "Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta". E tot o
binecuvântare de la Sfânta Liturghie.
La sfârşitul Sfintei Liturghii se spun cuvintele: "Binecuvântarea Domnului peste voi, cu al Său dar şi cu a Sa iubire de oameni,
totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor". Încă o binecuvântare.
Să ştiţi că de toate acestea se lipsesc cei ce ar putea lua parte la Sfânta Liturghie şi nu iau parte la Sfânta Liturghie. De toate
acestea se lipsesc, iar de toate acestea se învrednicesc, pe lângă cei ce sunt de faţă la Sfânta Liturghie, toţi aceia care ar vrea să
fie de faţă şi nu sunt şi mai ales cei care sunt în suferinţă, cei care sunt bolnavi şi nu pot lua parte la Sfânta Liturghie.
Binecuvântarea lui Dumnezeu este peste toţi cei vrednici de binecuvântare. Pe cine binecuvintează Dumnezeu? Ar trebui
să ştim cu toţii pe cine. Se spune în rugăciunea Amvonului: "Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvintează, Doamne, şi sfinţeşti
pe cei ce nădăjduiesc în Tine". Deci cei ce aduc binecuvântare lui Dumnezeu se învrednicesc de binecuvântarea lui Dumnezeu.
Iubiţi credincioşi, aşadar avem un izvor de ajutor, un izvor de putere de la Dumnezeu prin mijlocire preoţească, un izvor de
binecuvântare care ni-l dă Dumnezeu din binecuvântarea de la Înălţarea Mântuitorului şi care se revarsă peste toţi credincioşii prin
binecuvântările de la sfintele slujbe. Mă gândesc de exemplu şi la alte binecuvântări, pentru că sunt şi alte binecuvântări, nu numai
la Sfânta Liturghie, ci sunt şi la alte slujbe, de exemplu la slujba cununiei de atâtea ori se spune: "Doamne Dumnezeul nostru
binecuvintează-i pe dânşii - şi spune - cum ai binecuvântat pe Avraam şi pe Sara" sau "Binecuvintează-i pe ei Doamne Dumnezeul
nostru cum ai binecuvântat pe Isaac şi pe Raveca" şi aşa mai departe, "Binecuvintează-i pe ei Doamne Dumnezeul nostru cum ai
binecuvântat pe Ioachim şi Ana". Deci binecuvântări sunt şi la alte slujbe şi cu belşug de binecuvântări, dar ca să ne învrednicim
de binecuvântările lui Dumnezeu trebuie să trăim o viaţă ca să ne poată binecuvânta Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu
binecuvintează în orice împrejurare şi în orice situaţie. Sunt oameni pe care Dumnezeu nu-i binecuvintează. Gândiţi-vă că în
Vechiul Testament, de pildă în Deuteronom este un întreg capitol cu binecuvântări şi cu blesteme şi spune pe cine binecuvintează
Dumnezeu şi pe cine nu binecuvintează Dumnezeu.
Bineînţeles că noi nu trebuie să stăruim prea mult asupra faptului că am putea fi sub blestemul lui Dumnezeu. Câtă vreme trăim o
viaţă corectă, nu se poate să fim sub blestem. Sub blestem sunt numai aceia care fac lucruri pe care nu le vrea Dumnezeu şi care
de fapt sunt vrednici de pedeapsă de la Dumnezeu, iar pe cei vrednici de binecuvântare nu se poate să nu-i binecuvinteze
Dumnezeu.
Sfârşesc aceste consideraţii cu ceva frumos, care-mi place mie, de la noi de la mănăstire. La mănăstire la noi, la Sâmbăta, la
mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, în 1971 au venit doi creştini din Germania. Cu prilejul acesta a venit vorba despre
o instituţie bisericească de ajutorare a epilepticilor, o instituţie mare, care se numeşte Betel. Betel înseamnă "casa lui Dumnezeu".
E un cuvânt evreiesc pe care ei l-au luat ca denumire a casei de ajutorare de la Bielefeld. Şi a venit vorba atunci, în 1971, când au
fost cei doi din Germania, doi intelectuali, a venit vorba despre faptul că un părinte de la noi, părintele Serafim Popescu, Dumnezeu
să-l odihnească, a lucrat în 1943-44 nu ştiu precis când anume, dar în vremea cât a fost în Germania, a lucrat trei luni de zile în
instituţia aceasta Betel, la ajutorarea bolnavilor, la ocrotirea bolnavilor. Şi venind vorba despre asta, cei din Germania ne-au spus
că la intrare la Betel e scris aşa :
"Pace celor ce vin
Bucurie celor ce rămân
Binecuvântare celor ce pleacă".
Nouă ne-au plăcut tare mult cuvintele acestea şi atunci ei au scris în Cartea de Onoare a mănăstirii noastre "Pace celor ce vin,
bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă, doresc doi creştini din Germania tuturor celor ce-n urma lor vor vizita
această mănăstire". Să ştiţi că cuvintele acestea le plac tuturor celor ce ştiu de cuvintele acestea: pace, bucurie şi binecuvântare.
E ceea ce ne dă Dumnezeu la sfintele slujbe ale Bisericii noastre, la Sfânta Liturghie, binecuvântarea din care izvorăşte pacea,
pentru că se spune "Pace tuturor", şi din care izvorăşte şi bucuria pentru cei ce împlinesc poruncile lui Dumnezeu.
La Înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ucenicii, primind binecuvântarea Mântuitorului, s-au închinat Mântuitorului. Aşa ni
se spune, că ucenicii s-au închinat când Domnul Hristos S-a înălţat la cer. Şi s-au întors în Ierusalim "cu bucurie mare". Unde-i
binecuvântare trebuie să fie închinare din partea omului şi dă Dumnezeu bucurie celor ce se închină Mântuitorului. Deci "s-au
întors cu bucurie mare la Ierusalim şi erau totdeauna în Templu lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu".
Sfântul Isaac Sirul spune că "rugăciunea este o bucurie care înalţă mulţumire". Deci ce este rugăcinea, între altele? "O bucurie
care înalţă mulţumire".
Ucenicii Mântuitorului, având bucuria din binecuvântarea Mântuitorului, din închinarea lor faţă de Mântuitorul la Înălţarea la cer,
având închinarea şi bucuria, din această aşezare sufletească au izvorât laudă către Dumnezeu şi binecuvântare, căci erau
totdeauna în Templu "lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu". Şi noi tot aşa să facem, având conştiinţa că suntem sub
binecuvântarea lui Dumnezeu. Amin.
24 august 1995