Poporul român, care s-a născut creştin, are prin această mănăstire,
ca şi prin celelalte 500 de mănăstiri şi schituri ortodoxe din
România, cea mai trainică punte de legătură a românilor, de o parte
şi de alta a Carpaţilor.
Istoria Mănăstirii Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus începe la jum.
secolului al XVII-lea. În anul 1654 satul şi moşia din Sâmbăta de
Sus au intrat în stăpânirea lui Preda Brâncoveanu, bunicul lui
Constantin Brâncoveanu, boier de loc din sudul Carpaţilor, care a
construit o bisericuţă din lemn pe valea râului Sâmbăta. Pe locul
acesteia, în jurul anului 1686, primul ctitor, domnitorul Constantin
Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti între anii 1688 – 1714, a zidit
a doua mănăstire în piatră.
La sfârşitul secolului al XVII-lea Transilvania abia scăpase de
încercările principilor calvini de a o calviniza. Atacurile au
continuat însă asupra punctului principal de rezistenţă, credinţa
ortodoxă a românilor, urmărindu-se de fapt, deznaţionalizarea lor.
Pentru a întări şi pentru a salva ortodoxia română de noul pericol
al catolicizării, apărut prin trecerea Transilvaniei sub stăpânirea
habsburgilor (1683), domnitorul Constantin Brâncoveanu a întemeiat
la Sâmbăta de Sus o mănăstire ortodoxă, pentru a da mărturie în timp
despre unitatea de neam şi credinţă a românilor de pe ambele
versante ale Carpaţilor.
Un rol important până la distrugerea mănăstirii în 1785 l-au avut
stareţii(egumenii) Ioan (originar din Pojorta) şi Visarion
ieromonahul, care după dărâmare s-a retras în satul Sâmbăta de Sus,
aducând – şi o contribuţie deosebită la ridicarea bisericii din sat.
Persecuţiile religioase ale stăpânirii austro-ungare au făcut mii de
victime printre români. Schimbarea credinţei strămoşeşti a românilor
ar fi condus uşor la pierderea identităţii lor naţionale. Românii
ortodocşii au încercat să reziste, fiind ajutaţi în primul rând de
bisericile şi mănăstirile lor. Din această cauză a început calvarul
distrugerii mănăstirilor şi bisericilor din Transilvania. Peste 250
de mănăstiri au fost distruse de tunurile şi armata generalului
vienez Bukow trimis de Curtea de la Viena pentru a anihila
rezistenţa ortodoxă. Multă vreme administraţia austro-ungară nu s-a
atins de Mănăstirea Brâncoveanu, ctitoria domnitorului Constantin
Brâncoveanu, datorită relaţiilor pe care domnitorul le avea la
Curtea de la Viena. După decapitarea domnitorului Constantin
Brâncoveanu de către turci, în anul 1714, Curtea de la Viena a ţinut
seama mai întâi de moştenitoarea domeniului, doamna Marica, soţia
acestuia, şi apoi de faptul că mai rămăsese în viaţă un nepot al
domnitorului.
În anul 1785, profitând de faptul că după 1772, moşia Sâmbăta de Sus
ieşise temporar din stăpânirea familiei Brâncoveanu (până în 1802)
din pricina neachitării unei datorii, care a dus la amanetarea
moşiei pe seama negustorului Dumitru Marcu, curtea de la Viena, la
cererea administraţiei catolice, a trimis pe generalul Preiss, care
a dărâmat mănăstirea Brâncovenilor. Chiliile au fost distruse
complet, iar biserica adusă în stare de ruină.
Mănăstirea Brâncoveanu, ultimul mare bastion al apărării Ortodoxiei
în Ţara Făgăraşului, zidită între anii 1696 – 1698, a fost distrusă
în anul 1785. După dărâmarea mănăstirii, palatul brâncovenesc din
Sâmbăta de Sus, aflat la 10 km depărtare de mănăstire, a fost locuit
vremelnic de urmaşi ai familiei Brâncoveanu. Aceştia au stăpânit
domeniul până la reforma agrară din 1922, când Ministerul Domeniilor
a predat Mitropoliei din Sibiu domeniul brâncovenesc împreună cu
ruinele şi toată incinta mănăstirească de la Sâmbăta de Sus.
În decursul celor peste 140 de ani de părăsire în ruine de la data
distrugerii, se cunosc mai multe încercări de restaurare a
mănăstirii, toate rămase fără nici-un rezultat din cauza puterii
vremii care era potrivnică ortodoxiei şi românismului din
Transilvania.
Cinstea de a deveni al doilea ctitor la mănăstirii Brâncoveanu de la
Sâmbăta de Sus i-a revenit mitropolitului Dr. Nicolae Bălan, care a
început restaurarea bisericii în anul 1926. Lucrările s-au făcut sub
supravegherea Comisiei Monumentelor Istorice, fiind conduse de
arhitecţii Georges Cristinel, Petre Dumitrescu şi Friedrich
Buertnes, care au căutat să redea forma iniţială a monumentului.
Sfinţirea a fost făcută în anul 1946, după război. Mitropolitul
Nicolae Bălan a păstrat în interiorul bisericii pictura veche.
Arhitectura bisericii mănăstirii se încadrează întru totul în stilul
brâncovenesc, stil apărut la sfârşitul sec. al XVII-lea şi începutul
sec. al XVIII-lea în Ţara Românească. La exterior, decoraţia în
piatră a încadrărilor de la uşi şi ferestre, dar mai ales a
pilaştrilor sculptaţi şi a panourilor de piatră traforată din
pridvorul bisericii dau o deosebită frumuseţe acestui monument de
artă creştină. Brâul de cărămidă aşezat în zimţi, acoperişul de
şindrilă şi proporţiile perfecte ne înfăţişează un monument vrednic
de epoca domnitorului Constantin Brâncoveanu. Turla bisericii este
octogonală la exterior şi cilindrică în interior. Interiorul
bisericii, în formă de cruce, e împărţit în altar, naos, pronaos şi
pridvor, aşa cum se întâlneşte la majoritatea bisericilor construite
în timpul domnitorului. Pictura din pridvorul bisericii este nouă şi
cuprinde scene din Vechiul Testament şi Noul Testament: Judecata de
apoi, raiul şi iadul, etc. Intrarea din pridvor în pronaos se face
printr-o uşă din lemn de stejar, fixată într-un ancadrament de
piatră sculptată, iar deasupra uşii se află pisania săpată într-o
placă de piatră, cu următorul conţinut :
Continutul Pisaniei
”Această Sf. Biserică înălţată din temelii de Domnul Ţării
Româneşti Constantin Brâncoveanu, dar dărâmată la anul 1785 de
duşmanii credinţei ortodoxe, a fost reclădită pe vechile ei
temelii nezdruncinate şi împodobită din nou după dezrobirea
Transilvaniei ….prin osârdia şi purtarea de grijă a Înalt Prea
Sfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae Bălan, cu jertfa
de bunăvoie a dreptcredinciosului popor român. Sfinţirea ei s-a
săvârşit….la praznicul Adormirii Maicii Domnului, joi, la 15
august 1946”.
Pe peretele vestic al pronaosului, unde este pictată Maica Domnului,
se află tabloul votiv al ctitorilor Brâncoveni.
În naos, pictura este aranjată pe cinci registre: sfinţii mucenici,
scene din Noul Testament, proorocii, Schimbarea la Faţă şi Învierea
Domnului. Tâmpla bisericii, construită din zid masiv, care permite
intrarea în altar prin trei uşi, este de asemenea pictată în
întregime în tehnica fresco, cu icoane corespunzătoare canonului
bisericesc. Pictura în frescă a altarului e dispusă pe patru
registre: Maica Domnului pe tron deasupra cupolei altarului,
Împărtăşirea Apostolilor, Sfinţii Ierarhi (în două registre).
Mai jos de biserică la circa 50 m, Mitropolitul Nicolae Bălan a
reconstruit şi veche clopotniţă a mănăstirii în forma iniţială, unde
până în anul 1997 se aflau cele 5 clopote, când au fost mutate în
turla noii biserici. Greutatea lor depăşeşte 2000 kg.
În anii 1976 – 1977 s-a împrejmuit suprafaţa aflată în proprietatea
mănăstirii şi s-a aşezat o nouă poartă sculptată în lemn de stejar
şi s-a încheiat lucrarea de restaurare a paraclisului brâncovenesc,
executat în lemn de stejar sculptat cu motive brâncoveneşti, iar în
interior decorat cu picturi neobizantine.
În interiorul curţii mănăstirii se află fântâna „Izvorul
Tămăduirii”, atestată documentar din sec. al XVI-lea, fiind cea mai
veche piesă din incinta mănăstirii, în jurul căreia, de-a lungul
timpului, s-au petrecut şi ţesut multe întâmplări miraculoase şi
legende. Ea a fost restaurată de Mitropolitul Nicolae Bălan, iar în
zilele noastre, pe vremea stareţului, Arhimandrit Veniamin
Tohăneanu, s-a construit în jurul ei un baldachin sculptat în lemn
de stejar şi un zid pe care sunt pictate câteva scene biblice.
Tot ca o lucrare de înnoire a Mănăstirii Brâncoveanu se înscrie şi
renovarea şi extinderea altarului din pădure, unde se săvârşesc
sfintele slujbe în aer liber, în mijlocul naturii unde se poate auzi
acompaniamentul păsărilor alături de glasul preoţilor şi al
cântăreţilor de la strană.
Al treilea ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus
este Mitropolitul Dr. Antonie Plămădeală, Arhiepiscop al Sibiului şi
Mitropolit al Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului, între anii
1982 -2005 care a rezidit din temelie incinta Mănăstirii
Brâncoveanu, lucrare începută în anul 1985 sub coordonarea
arhitectului Nicolae Diaconu, urmărind să se păstreze stilul
brâncovenesc. Sub îndrumarea sa directă, cu sprijinul neprecupeţit
al părintelui stareţ Arhim. Veniamin Tohăneanu, a părintelui econom
Protos. Ilarion Urs, dimpreună cu toată obştea mănăstirii. Sub
îndrumarea sa s-a restaurat pictura din biserica veche. Împrejurul
ei s-a ridicat din temelie incinta în stil brâncovenesc, în formă de
patrulater, potrivit tradiţiei ortodoxe româneşti, compusă din două
corpuri masive de clădiri cu două nivele – unul spre nord şi altul
spre sud, având trei foişoare sculptate în piatră de către
arhitectul Doru Cordoş (două în interior incintei şi unul în afară,
care fac corp comun cu cele două corpuri de clădiri). Corpul de
clădire aşezat pe latura de nord cuprinde printre altele: O mare
capelă, stăreţia, clopotniţa şi chilii ale vieţuitorilor. Clădirea
din partea dinspre sud: o trapeză încăpătoare cu toate dependinţele,
chilii ale vieţuitorilor, o mare bibliotecă care cuprinde peste
65.000 volume de carte (dintre care 40.000 donate de mitropolitul
Antonie Plămădeală) şi 10.000 periodice, casa brâncovenească,
chilii, iar la mansardă sunt amenajate două săli de muzeu unde sunt
expuse icoane pe sticlă şi pe lemn aparţinând secolelor XVIII – XIX,
în mare majoritate executate într-o manieră naivă, în care predomină
stilul brâncovenesc, lucrări de mare valoare istorică., veşminte şi
obiecte liturgice, manuscrise, scrisori şi alte obiecte de artă
religioasă, colecţionate de Mitropolitul Antonie Plămădeală, toate
acestea mărturisind intenţia de a face din Mănăstirea Brâncoveanu un
centru de spiritualitate ortodoxă şi de cultură românească. Lucrul
acesta s-a şi realizat deoarece în exteriorul incintei centrale s-a
ridicat o clădire care adăposteşte „Academia de la Sâmbăta”, centru
de spiritualitate creştină, artă, ştiinţă şi cultură, care pe lângă
o modernă sală de conferinţe, congrese şi simpozioane, mai cuprinde
şi camere de dormit.
Sub păstorirea Înaltpreasfinţitului Mitropolit, Dr. Laurenţiu Streza
(2005-) s-a continuat finalizarea unei cantine moderne, cu peste 500
de locuri, dotată cu cele mai moderne utilaje şi instalaţii.
Înainte de dărâmarea mănăstirii au existat şi două şcoli: una de
grămătici şi alta de pictură pe sticlă, tehnică (meşteşug) foarte
răspândită în Transilvania din acele vremuri.
Un rol important îl are Mănăstirea Brâncoveanu şi pe planul vieţii
duhovniceşti. Sfintele slujbe săvârşite după toată rânduiala
monahală; asistenţa religioasă acordată de preoţii şi vieţuitorii
mănăstirii; predicile, cuvântările, conferinţele duhovniceşti ale
părintelui Arhim. Teofil Părăian, ţinute în ţară şi străinătate, au
făcut ca Mănăstirea Brâncoveanu să fie un adevărat centru de
spiritualitate şi cultură cunoscut în toată lumea creştină.
Ca o recunoaştere a meritelor şi suferinţelor domnitorului martir,
ctitorul mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, Sf. Constantin Brâncoveanu
împreună cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei,
precum şi cu ginerele său, sfetnicul Ianache, aceştia au fost
canonizaţi la 21 iulie 1992 de către Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române, iar sărbătorirea lor este înscrisă în calendarul
ortodox sub denumirea de „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, şi se
prăznuieşte la 16 august.
După 208 ani de la dărâmarea ei din anul 1785, Mănăstirea
Brâncoveanu a reînviat în ziua de duminică, 15 august 1993, la
sărbătorirea „Adormirea Maicii Domnului”, când s-a sfinţit biserica
nouă ce poartă hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ca şi întreaga
mănăstire. Sfinţirea a fost săvârşită de către Sanctitatea Sa
Bartomeos I, Arhiepiscop al Constantinopolului; de către
Preafericitul Părinte Teoctist, Arhiepiscop al Bucureştiului,
Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Loctiitor al tronului
Capadociei şi Patriarh al României; de către Dr. Antonie Plămădeală,
Mitropolit al Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului, precum şi de
alţi înalţi ierarhi, preoţi şi diaconi, şi o mare mulţime de
credincioşi.
Sfințirea Paraclisului Brâncovenesc
După 208 ani de la dărâmarea ei din anul 1785, Mănăstirea
Brâncoveanu a reînviat în ziua de duminică, 15 august 1993, la
sărbătorirea „Adormirea Maicii Domnului”, când s-a sfinţit biserica
nouă ce poartă hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ca şi întreaga
mănăstire. Sfinţirea a fost săvârşită de către Sanctitatea Sa
Bartomeos I, Arhiepiscop al Constantinopolului; de către
Preafericitul Părinte Teoctist, Arhiepiscop al Bucureştiului,
Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Loctiitor al tronului
Capadociei şi Patriarh al României; de către Dr. Antonie Plămădeală,
Mitropolit al Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului, precum şi de
alţi înalţi ierarhi, preoţi şi diaconi, şi o mare mulţime de
credincioşi.
Stareți și Duhovnici ai Mănăstirii Brâncoveanu
„Ştiinţa purcede şi ea de la Dumnezeu, dar în ea se ascunde o mare capcană şi o mare ispită. Ea adesea umflă, zice Apostolul, hrăneşte trufia, insuflă o tainică iubire de sine, iubire ticăloasă şi nebunească totodată. Să nu uităm niciodată că nimic suntem şi că drept bogăţie a noastră avem numai păcatul”.
- Pr. Arsenie Boca 1939-1944
„Nu există mântuire egoistă.”
- Pr. Serafim Popescu 1944 – 1954
„Tinerii au viitor, pe când bătrânii au trecut. Tânărul devine. Bătrânul a devenit",
- Pr. Ioan Dinu 1954 – 1971
“Trebuie să avem în vedere faptul că adevăratul scop al citirii Sfinţilor Părinţi nu este acela de a ne da un fel de “desfătare spirituală”, să ne îndreptăţească în vreun fel, să ne confere o cunoaştere superioară, sau să ne transpună într-o stare “contemplativă”, ci doar pentru a ne ajuta pe calea practicării virtuţilor“.
- Serafim Rose -
- Pr. Veniamin Tohaneanu 1971-1993
"Trecutul este irecuperabil, dar prezentul, care este timpul care ne aparține, trebuie sfințit, ca să ni se sfințească trecutul, căci prezentul devine trecutul nostru, și ca să ni se sfințească și viitorul nostru, căci și viitorul tot de prezent depinde."
- Pr. Teofil Paraian 1939-1944
"Zis-a avva Ilie: eu de trei lucruri ma tem: cand va vrea sa iasa sufletul meu din trup, cand
voi vrea sa intampin pe Dumnezeu si cand va fi sa iasa hotarire asupra mea."
- Pr. Irineu Duvlea 1993-2000
"Un frate a zis lui avva Antonie : Roaga-te pentru mine! Zis-a lui batranul: nici eu nu te
miluiesc, nici Dumnezeu, daca tu insuti nu te vei sili si nu te vei ruga lui Dumnezeu."
- Pr. Ilarion Urs (P.S Ilarion Făgărașanul-2015) 2000-2015
"A zis avva Antonie: va veni vremea ca oamenii sa inebuneasca si cand vor vedea pe cineva ca nu
inebuneste, se vor scula asupra lui, zicandu-i ca el este nebun, pentru ca nu este asemenea lor."
- Pr. Atanasie Roman 2015 -